Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Magazinele etnobotanice vor fi interzise si in Barlad

Magazinele etnobotanice vor fi interzise si in Barlad

scris de Ziua Veche
63 Afisari

După modelul altor autorităţi din ţară, Primăria Bârlad a luat iniţiativa de a interzice comercianţilor de substanţe etnobotanice să-şi mai desfăşoare activitatea pe raza municipiului Bârlad, indiferent de zonă.


Astfel, pe lângă închiderea actualelor „magazine de vise”, nu va mai fi permisă nici deschiderea unora noi, indiferent de ce substanţe etnobotanice se doresc a fi comercializate.

„Proiectul de hotărâre iniţiat de primărie va fi suspus spre aprobare în şedinţa ordinară de miercuri a Consiliului Local şi nu cred că se va pune problema să nu fie aprobat, mai ales că ne-am şi consultat în prealabil cu majoritatea consilierilor, ei fiind de acord cu o astfel de măsură de restricţie pentru aceste magazine de vise. Şi aşa suntem bolnavi de alte chestii, ne-o mai facem şi cu mâna noastră cu tot felul de buruieni din astea halucinogene?”, a declarat, luni, pentru Mediafax, Constantin Constantinescu, primarul Bârladului.

La Iaşi o fată de 13 ani a ajuns la spital, săptămâna aceasta, în stare gravă, după ce a fumat o ţigară care conţinea substanţe etnobotanice, imediat ce a ieşit dintr-o discotecă.

În aceste condiţii, medicii şi inspectoratele şcolare au solicitat închiderea magazinelor care comercializează astfel de produse.

De asemenea, în urma controalelor, mai multe magazine din diferite zone ale ţării au fost închise sau suspendate. La Braşov, primarul George Scripcaru a semnat o dispoziţie prin care magazinele care comercializează produse etnobotanice să fie închise, iar primăriile Iaşi şi Suceava caută şi ele soluţii în acest sens.

0 comentariu

ioan 28-05-2010 - 12:25

Obrazul gros este cam in toate investitiile, facute aiurea si pe bani multi! Daca se pot lua bani de la niste babe amarate ei trebuie sa ajunga in buzunarele cuiva. Anul viitor va incepe reabilitarea, reabilitarii, tot cu bani multi, cam aceasta este regula!
Pentru cei manipulati si cu banii luati este criza!

Viorica Ianc 28-05-2010 - 14:59

mai scumpe ?
Telecablu ? Canalizare ? Gaz ? Gazul ii mai
scump in europa !
Ma rusinez de intrebarile puse !
Poate blazonul ii mai scump decat ala de la…
Bruxelles, Londra sau Madrid

Popa 29-05-2010 - 04:36

pai ce e asa greu? daca faceati o invesrtigatie mai aprofundata ati fi aflat ca licitatia a fost castigata de Casuneanu. Nu e un secret pentru nimeni ca Dambovita e fief-ul PD-L

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult