Mihai Fifor l-a demis pe şeful Poliţiei Române | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Mihai Fifor l-a demis pe şeful Poliţiei Române

Mihai Fifor l-a demis pe şeful Poliţiei Române

scris de A.B.
41 afisari

Premierul interimar Mihai Fifor l-a demis pe şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, şi l-a numit pe Cătălin Ioniţă în această funcţie, pentru şase luni.

Prim-ministrul interimar Mihai-Viorel Fifor a semnat astăzi decizia de eliberare a domnului Bogdan Despescu din funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat. Totodată, premierul interimar a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de şase luni, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu rang de secretar de stat, a domnului Alexandru-Cătălin Ioniţă. Ambele decizii ale prim-ministrului interimar au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, şi vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În 9 ianuarie, după declanşarea scandalului din Poliţia Română generat de cazul poliţistului acuzat de agresiuni sexuale, cele mai recente victime fiind doi copii, ministrul Carmen Dan i-a trimis premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcţie a şefului IGPR, Bogdan Despescu. De asemenea, ea a propus înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Propunerea a fost refuzată însă de Mihai Tudose, care i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport.

Ulterior, Mihai Tudose a acuzat-o pe Carmen Dan că l-a minţit, spunând că nu mai doreşte să mai lucreze cu ea şi că dacă va fi lăsată să îşi dea demisia o va accepta. Carmen Dan a refuzat să demisioneze, iar acest conflict a generat decizia luată luni de Comitetul Executiv al PSD, care i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, acesta demisionând din funcţia de premier.

viewscnt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult