Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Nicolae Popa a fost adus în România

Nicolae Popa a fost adus în România

scris de B.C.R
3 afisari

Fostul director al grupului Gelsor Nicolae Popa a fost adus în România, el fiind transportat de la Jakarta (Indonezia) cu o aeronavă privată ce a aterizat pe Aeroportul Otopeni în noaptea de joi spre vineri la ora 02.20.

Nicolae Popa

Nicolae Popa - foto Reuters

După întocmirea formalităţilor necesare pentru intrarea în ţară, Nicolae Popa a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Nicolae Popa a fost arestat pe 2 decembrie 2009 de autorităţile din Jakarta, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2007, la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), alături de Ioana Maria Vlas, decizie ce a rămas definitivă în 2009 prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nicolae Popa s-a sustras executării pedepsei, fugind din ţară încă din anul 2000 şi a fost dat în urmărire prin Interpol în 2002, în baza mandatului internaţional de arestare emis de instanţa din România. În 6 aprilie, consilierul pentru informare publică al Ambasadei Indoneziei la Bucureşti, Hadi Yunus, declara că decretul de extrădare a cetăţeanului român Nicolae Popa a fost semnat de preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono.

3 comentarii

Timotei 22-04-2011 - 14:22

Gata, sa fie stransi toti astia, cu Vintu in frunte, si valea! La Targoviste!

Ciu Huhu 22-04-2011 - 21:14

Corect, la Tirgoviste cu ei, portocalii, in frunte cu Basescu!

Omul cu Picioare foarte Paroase 26-04-2011 - 03:09

Cica… „aeronava privata..” – in loc de „avion privat/particular”… Un fel de manichiura la laba gastei… Bula Corcodel Rapanosul (BCR)- ziaristul lui peshte, nu vede actul CORUPT de „plata unui avion privat” vs. expulzare cu o cursa normala (practica INTERPOL permanenta)…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult