Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Martor nou în cazul accidentului provocat de un român în Grecia

Martor nou în cazul accidentului provocat de un român în Grecia

scris de A.H.
0 afisari

Dezvăluiri noi în cazul accidentului din Grecia, provocat duminică de un şofer român. Un nou martor susține că era pasager în camionul care a lovit zeci de mașini, omorând cinci persoane.

Noi dezvăluiri în cazul accidentului din Grecia.

Noi dezvăluiri în cazul accidentului din Grecia.

Potrivit postului de televiziune Skai, bărbatul, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, a vorbit cu localnici dintr-un sat aflat în apropiere de locul accidentului şi i-a întrebat unde este cea mai apropiată secţie de poliţie. El pare să fi suferit răni uşoare în accident, precizează Skai, fără a furniza alte detalii, scrie Mediafax.

Autorităţile elene nu erau la curent cu privire la prezenţa unei a doua persoane în camion. Şoferul român de TIR, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a pierdut controlul vehiculului pe autostrada Egnatia, între oraşele Veria şi Salonic, lovind peste 30 de maşini staţionate din cauza unor lucrări pe carosabil.

Patru persoane au murit în coliziunile multiple care au avut loc, iar a cincea a decedat ulterior la un spital în Salonic. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în accident, inclusiv doi copii, care se aflau în stare critică luni.

Tragedia s-a produs după ce şoferul, în vârstă de 39 de ani, care conducea un TIR cu numere de înmatriculare în România, a lovit 30 de vehicule pentru că nu a reuşit să frâneze. La momentul accidentului, pe drumul respectiv aveau loc lucrări.

În cursul interogatoriului, şoferul a declarat că a văzut semnalele de avertizare şi doi bărbaţi cu steaguri care dirijau vehiculele, dar că nu a putut să reducă viteza, potrivit To Vima. În contextul în care camionul era încărcat cu 19 tone de marfă, iar drumul pe care s-a produs accidentul se afla în pantă, impactul a fost deosebit de puternic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult