Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Omar Hayssam ar fi liber în Siria

Omar Hayssam ar fi liber în Siria

scris de P.C.R.
4 afisari

Avocatul care l-a apărat pe Omar Hayssam, Ion Cazacu, a declarat, marţi, că există un document oficial de la Procuratura generală a Siriei, transmis tatălui sirianului, în care se arată că există o deciziei de executare a patru ani de închisoare, începând cu 9 ianuarie 2008.

Omar Hayssam ar fi liber în Siria

Potrivit avocatului, citat de Mediafax, prin deducţie, în 9 ianuarie 2012 pedeapsa a fost considerată executată. Avocatul a menţionat că nu are cunoştinţă dacă în Siria pe numele lui Omar Hayssam există şi alte decizii de condamnare sau de executare a unor pedepse.Ion Cazacu a spus că nu ştie unde este în prezent Omar Hayssam.

Ion Cazacu declara în martie 2011 că deţine o adresă oficială din partea statului sirian în care este informat că Omar Hayssam este încarcerat într-o închisoare din Siria încă din 2008, el având de executat o pedeapsă de patru ani pentru infracţiuni la legea siguranţei statului. El preciza atunci că a depus la instanţă un document provenit, la cererea familiei sirianului, de la Procuratura generală din Siria prin care se atesta „negru pe alb” faptul că Omar Khaled Hayssam execută o pedeapsă de patru ani într-o închisoare din Republica Siriană.

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate este blocată, din august 2011, la comisiile Parlamentului, care au considerat că, în contextul actual, aprobarea lor ar avea efecte negative asupra imaginii României. Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, declara, în 31 august 2011, că la nivelul Comisiei de politică externă a fost îngheţată procedura de ratificare a unor acorduri cu un stat care „a recurs şi recurge la acţiuni de reprimare violentă a propriei populaţii”. Titus Corlăţean nu a nominalizat atunci statul la care se referă, însă surse politice au precizat pentru Mediafax că este vorba despre acordurile semnat în noiembrie 2010 la Bucureşti, cu ocazia vizitei preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 3 februarie 2011, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a tratatelor între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea şi a celui privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnate la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult