Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Operațiunea “Nargile” declanșată de Direcţia Generală Antifraudă

Operațiunea “Nargile” declanșată de Direcţia Generală Antifraudă

scris de Misu Andrei
331 Afisari

La nivelul DGAF a fost demarată operațiunea “Nargile”, în cadrul căreia sunt vizate entitățile economice care dețin/comercializează produse accizabile armonizate din categoria “Alte tutunuri de fumat”, implicit produsele denumite generic “Tutun de narghilea”.

În cadrul operațiunii “Nargile”, în perioada 24 – 31 octombrie 2023, inspectorii din cadrul DGAF au demarat 80 de controale antifraudă la nivel național, cu scopul reducerii evaziunii fiscale și a comerțului ilicit în domeniul comercializării produselor accizabile din categoria „alte tutunuri de fumat” (amestec pentru fumat în narghilele).

Astfel, inspectorii antifraudă au identificat abateri de la legislația specifică comercializării produselor accizabile, pentru sancționarea cărora au dispus 37 amenzi contravenționale în cuantum total de 1.301.500 lei.

În majoritatea locațiilor au fost identificate diverse amestecuri pentru fumat în narghilele, fără a fi marcate sau marcate cu timbre de proveniență ale unor țării din UE sau non EU, respectiv în ambalaje fără specificații privind proveniența. În acest sens au fost confiscate peste 12 kg de produse accizabile supuse marcării, iar pentru 19 locații s-a dispus suspendarea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună.

În acest context, la 16 dintre operatorii economici verificați au fost constatate cantități semnificative de amestec pentru fumat în narghilele, respectiv 445 kg, pentru care au existat indicii temeinice a fi produse accizabile, depășind limita legală prevazută de legislație. Astfel, au fost efectuate prelevări de probe în vederea stabilirii tratamentului fiscal ce se impune a fi aplicat, cu privire la accize și TVA datorat bugetului de stat. În funcție de constatări, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

DGAF recomandă tuturor agenților economici să se asigure că produsele accizabile ce urmează a fi comercializate sunt conforme, în sensul că sunt ambalate, etichetate și marcate fiscal conform legislației din România.

Acțiunile DGAF de verificare, în cadrul operațiunii “Nargile”, vor continua în perioada imediat următoare, la nivel național.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult