Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Percheziții DNA ȋn dosarul retrocedǎrilor satului Nadǎș

Percheziții DNA ȋn dosarul retrocedǎrilor satului Nadǎș

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Procurorii DNA fac percheziţii, marţi dimineaţă, la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul arădean Nadăş care aparţine familiei Colţeu.

Percheziții DNA ȋn dosarul retrocedǎrilor satului Nadǎș

Procurorii anticorupţie din Timişoara au suspiciuni cu privire la un dosar în care se vorbeşte despre abuz în serviciu în ceea ce priveşte restituirea satului Nadăş din judeţul Arad. Percheziţiile de marţi dimineaţă au loc la două cabinete notariale din municipiul Arad, precum şi la un ocol silvic din satul Nadăş care aparţine familiei Colţău, cea care a câştigat în instanţă retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul satului. Acţiunea anchetatorilor este coordonată de DNA – Serviciul teritorial Timişoara, potrivit mediafax.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu. Împotriva sentinţei Judecătoriei Ineu au declarat recurs Comisia judeţeană şi Direcţia Silvică Arad, iar acţiunea a fost admisă de Tribunalul Arad, care motiva că reclamanţii Viorica şi Mihai Colţeu, prin Mairovitz Ecaterina (de la care au beneficiat de certificatul de moştenitori), nu au calitatea de persoane îndreptăţite să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu au vocaţie succesorală.

Cu toate acestea, un alt complet de la Tribunalul Arad a admis, ulterior, o contestaţie în anulare formulată de soţii Colţeu, devenind valabilă şi irevocabilă sentinţa nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu. Astfel, în 2009, soţii Colţeu au reuşit să întabuleze suprafaţa dobândită în Cartea Funciară, adică tot extravilanul satului Nadăş, cu 1.200 de locuitori. În 2012, fiica împroprietăriţilor, Simona Ilieş, declara că părinţii săi au obţinut dreptul de proprietate prin moştenire de la o vecină, o bătrână evreică, Ecaterina Mairovitz, care a murit la vârsta de 93 de ani.

În noiembrie 2012, neînţelegerile dintre unii localnici şi familia Colţeu au culminat în momentul punerii în aplicare a unei sentinţe de evacuare a unei familii. Peste 30 de localnici s-au adunat atunci pentru susţinerea celor care locuiau în gospodăria ce urma să fie evacuată. Familia Colţeu a mers atunci cu un buldozer pe o păşune unde exista un adăpost pentru ciobani şi animale, intenţionând evacuarea terenului. Jandarmii şi poliţiştii au intervenit pentru a se evita conflictele între părţi, iar evacuările nu au fost puse în practică.

Localnicii au susţinut, de-a lungul proceselor, că jumătate din suprafeţele obţinute de Colţeu intraseră în proprietatea sătenilor din Nadăş în urma reformelor agrare de dinainte de 1918, din timpul Imperiului Austro-Ungar şi în urma reformei agrare din anul 1921. În februarie 2013, Prefectura Arad, Direcţia Silvică şi o parte dintre localnici s-au adresat Judecătoriei Ineu, cerând revizuirea sentinţei din 2006, sătenii afirmând că au intrat în posesia unor documente de arhivă care ar demonstra că familia Colţeu nu ar fi trebuit să obţină terenurile. „Aici vorbim de înscrisuri care arată atât că moştenitorul de drept al terenurilor era o altă persoană decât cea stabilită de instanţă şi care a transmis ulterior, prin moştenire, drepturile litigioase familiei Colţeu, cât şi faptul că suprafeţele atribuite prin sentinţă sunt mult mai mari decât cele din documente”, declara avocatul Stelian Lupu.

Instanţa a respins solicitarea câteva luni mai târziu, dar s-a declarat recurs, care a fost respins în septembrie 2013. O lună mai târziu, Prefectura Arad a depus la Judecătoria Ineu o nouă cerere de revizuire a sentinţei din 2006, afirmându-se că există probe noi în acest caz. „Cererea de revizuire are la bază noi probe care ar putea determina revizuirea sentinţei, alte probe decât cele pe care s-a întemeiat precedenta cerere de revizuire, respinsă de instanţele de judecată”, declara purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Lucian Cozma. În 28 octombrie 2013, Prefectura anunţa că a depus la ICCJ o cerere de strămutare a procesului privind revizuirea sentinţei. Cererea a fost aprobată, procesul fiind pe rol la Judecătoria Făgăraş.

15 comentarii

pathfinder 25-02-2014 - 10:43

Astia-s nebuni si trebuie arsi pe rug.
Cum dracu sa restitui un sat?!?

Clonul 25-02-2014 - 13:54

Abuz !

digital 25-02-2014 - 11:20

asta-i justiția…independentă!
nici măcar băsexu nu are atâtea hectare….!

pathfinder 25-02-2014 - 11:22

Ai simtit nevoia sa mai dai odata cu bata-n balta?

UnUL 25-02-2014 - 11:25

E o nevoie permanentă la el.

digital 25-02-2014 - 11:27

băi, voi sunteți ca tusea și junghiul!

pathfinder 25-02-2014 - 11:27

Bine, bine…
De data asta apreciez ca ai umor.

UnUL 25-02-2014 - 12:03

Nu-l ține mult!

UnUL 25-02-2014 - 12:05

Imediat trece la mitocănii, vulgarități și înjurături, e în însăși firea lui.

digital 25-02-2014 - 12:14

UnUL
25-02-2014 at 12:05
păi tu, doar așa meriți, așa că nu te aștepta, prea curând să te ridic în slăvi!
la cât pubincurism-băsist afișezi, în mod gratis, mie și scârbă uneori să mă mai iau de tine!

UnUL 25-02-2014 - 12:31

Boulene, așa vorbești cu toată lumea, nu numai cu mine : nesimțirea și mârlănia sunt în însuși caracterul tău (sau, mai exact, în lipsa caracterului!).

digital 25-02-2014 - 11:26

păi ce nu-i în regulă, zi-i tu!?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-02-2014 - 12:41

CONSTATARE ;
…kktblenderu a depistat o zona in regiunea sacccccrala !
..De unde apar efluviuni maronii cu iz si gust pe masura!
..Deasemenea , intuieste ca Bla-Bla Zoon atu de pe Somes
…Este in pragul …colapsului fizic, ca de intelectual , nici nu
..Poate fi vorba , in starea de uzhura Menthala,
… Si dupa , bunul obicei rrumanesc;
Ia , bre locul la KURrUL TotALLES !

pathfinder 25-02-2014 - 12:53

Esti in eroare.

Kam-Sam 25-02-2014 - 14:22

Ha, ha si iar ha … halal „justitie” independenta, impartiala si mai ales corecta ! Isi merita, pe deplin, salariile si pensiile nesimtite toata liota de corupti !!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult