DNA a anunțat că procurorii anticorupție efectuează joi, 6 noiembrie,18 percheziții în București și Argeș, cercetările vizând Primăria și pe edilul din Pitești, Tudor Pendiuc.

Percheziții DNA în București și Argeș. Primarul din Pitești printre cei vizați (foto:radiotimisoara.ro)
Un comunicat de presă al DNA informează că procurorii anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2007-2014, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. „În cursul zilei de 6 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 18 percheziții domiciliare în locații situate în municipiile București, Pitești și localități învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în comunicatul DNA, remis de Agerpres.
Conform unor surse judiciare, percheziții au loc și la sediul Primăriei din Pitești, respectiv la cabinetul primarului Tudor Pendiuc și la cel al viceprimarului Cornel Constantin Ionică. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, precizează sursa citată.