Percheziții la cluburi si restaurante din Capitală | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Percheziții la cluburi si restaurante din Capitală

Percheziții la cluburi si restaurante din Capitală

scris de B.C.R
5 afisari

Procurorii DIICOT efectuează joi 43 de percheziții la cluburi din Capitală, printre care Chocolat, Trattoria Il Calcio, Fratelli, Le Club, patronii și administratorii fiind suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea unor programe informatice, ce permiteau dubla contabilitate pentru diminuarea bazei de impozitare.

DIICOT: Peste 40 de percheziții într-un caz de evaziune fiscală

DIICOT: Peste 40 de percheziții într-un caz de evaziune fiscală

Potrivit unor oficiali din DIICOT, perchezițiile au loc la toate punctele de lucru ale societăților Choco Ateneu SRL și Choco Moșilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL și Theoprod Art SRL, C. Restaurante Tratoria IL Calcio SRL, SC Twins Downtown SRL, SC Le Club Herăstrău SRL, SC Twins Cafe SRL, SC Rubicon Floreasca SRL.

Din primele informații rezultă că pe raza municipiului București activează un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani prin desfășurarea de activități comerciale prin diminuarea bazei impozabile cu ajutorul unor programe informatice de contabilitate ce permit ținerea unei evidențe contabile duble (una reală, în care sunt evidențiate veniturile adevărate, și una fictivă, ce reflectă venituri diminuate și cheltuieli majorate, astfel încât baza de impozitare să fie diminuată).

Activitatea infracțională era coordonată de Tudor — Mihai Constantinescu și cetățeanul francez Guilbert-Lassange Jean Philippe Pierre Luc, asociați la societățile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moșilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL și Theoprod Art SRL.

În anul 2006, aceștia au achiziționat un program informatic de contabilitate cu dublă gestiune, care se instalează pe casele de marcat, de la SC Solutions Center SRL din Constanța.

Acest program de contabilitate constă în existența a două registre de evidență contabilă de același tip, referitoare la aceleași bunuri și valori: unul reflectă realitatea economică și financiară a contribuabilului la care accesul este restricționat și unul falsificat, în care sunt înregistrate date și operațiuni ce relevă venituri inferioare celor reale pentru produsele livrate și banii încasați.

Programul era accesat cu ajutorul unui card aflat doar în posesia casierelor de la punctele de lucru ale societăților, care permite accesul în memoria fiscală a casei de marcat și efectuarea unor operațiuni de împărțire a produselor proprii, neîmbuteliate (produse zaharoase și de patiserie obținute la punctul de lucru din București, str. Valea Lungă nr. 58, sector 6) care, cumulate, înregistrează o pondere mai mare în venituri și nu sunt fiscalizate.

Artizanii programului informatic de contabilitate au comercializat și pus la dispoziție acest program și altor societăți comerciale din piață, în scopul fraudării bugetului de stat.

Prejudiciul provizoriu estimat este de 500.000 euro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult