Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Pescador românesc prins la braconaj de calcan (VIDEO)

Pescador românesc prins la braconaj de calcan (VIDEO)

scris de Doru Dragomir
14 afisari

După turci, bulgari şi ucraineni, a venit şi rândul românilor să pescuiască ilegal calcan. Joi, 26 aprilie, după-amiază, lucrătorii SCOMAR (Sistemul Complex de Observare Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră) au identificat un pescador sub pavilion românesc care pescuia în apele teritoriale româneşti, deşi începând cu data de 15 aprilie este prohibiţie la anumite specii de peşte, printre care rechin şi calcan.

Braconaj la calacan in Marea Neagra

Braconaj la calacan in Marea Neagra

Au fost anunţaţi imediat poliţiştii de la Garda de Coastă, care s-au organizat şi au pornit în cautarea braconierilor. Astfel că, puţin după miezul nopţii, la aproximativ 40 de mile marine travers de Gura Portiţei,   poliţiştii de frontieră, care au intervenit cu o ambarcaţiune model Shaldag, echipată pentru astfel de situaţii, au interceptat pescadorul „Hasip Reis”, sub pavilion România. După ce a fost somată acustic şi vizual ambarcaţiunea, aceasta şi-a oprit marşul, iar poliţiştii au urcat la bord. Acolo au fost găsite aproape o tonă de calcan, dar şi 200 de plase de pescuit. La bordul pescadorului se aflau 14 marinari, dintre care 9 cetăţeni români şi 5 cetăţeni turci.

Pescadorul „Hasip Reis” părăsise de două zile portul Mangalia, port în care este ancorat de când a fost înmatriculat în România.

Nava maritimă a Gărzii de Coastă a escortat pescadorul românesc până la Grupul de Nave Constanţa, unde cei 14 membrii ai echipajului au fost audiaţi ore în şir.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa, agent principal Marius Niculescu, ambarcaţiunea aparţine unei societăţi comerciale înfiinţate de către doi cetăţeni turci şi un cetăţean român şi a fost achiziţionată în urmă cu doi ani. Deocamdată se efectuează verificări pentru a se stabili dacă respectiva societate comercială deţine licenţă de pescuit. Însă, chiar dacă ar avea autorizările necesare, tot se află sub incidenţă penală întrucât au pescuit în perioada de prohibiţie. Aceeaşi sursă ne-a declarat că, cel mai probabil, pe numele celor 14 membrii ai echipajului se vor întocmi lucrări penale pentru braconaj şi pentru pescuit de calcan în perioada de prohibiţie.

Cei mai „fideli” braconieri sunt turcii

Acesta este primul caz de braconaj calcan cu pescador înmatriculat în România. Până acum, cei care au poftit la calcanul românesc au fost străinii. Între anii 2002-2011, au fost capturate 26 de pescadoare, 19 turceşti şi 7 bulgăreşti. La bordul acestor nave s-au găsit peste 5 tone de peşte de diferite specii, însă ponderea o deţin calcanii şi rechinii. Cei mai „fideli” braconieri sunt turcii. Ei îşi riscă viaţa şi libertatea venind în apele noastre teritoriale deoarece calcanul este foarte scump în Turcia, între 30 şi 40 de euro per kg. În ceea ce priveşte braconierii bulgari, aceştia nu au fost foarte activi în apele noastre teritoriale; în 2006 au fost depistate două bărci cu braconieri. De-abia în anul 2010 au fost prinse primele pescadoare bulgăreşti la braconat.

Ultimul caz de braconaj în care au fost implicaţi pescari ucraineni a fost înregistat luna trecută.

Nava “Hasip Reis” este cea de-a treia  navă prinsă la braconat de la începutul acestui an. În luna februarie, la 60 km travers de zona Chituc – Gura Portiţei, a fost capturat un pescador turcesc, care avea 15 marinari la bord. Şi aceştia au permis poliţiştilor români accesul la bord, fără a opune rezistenţă. Ulterior, marinarii au fost amendaţi şi apoi repatriaţi.

2 comentarii

Carpa Ciu Huhu 27-04-2012 - 17:42

Ce ordinarie extraordinara , sa vii cu o nava turceasca , si cu o parte de echipaj toti turcaleti, sa stai cinci zile la Mangalia si sa inregistrezi sub steag romanesc de forma si sa faci bramconaj in apele teritoriale ordinarie curata .

TOM Cc 28-04-2012 - 08:40

LA PUSCARIE CU ECHIPAJUL !!! SCUFUNDATI NAVA .

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult