Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Ploiești: Amenințare cu bombǎ la douǎ sedii ale Fiscului

Ploiești: Amenințare cu bombǎ la douǎ sedii ale Fiscului

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Două sedii ale Administraţiei Finanţelor Publice din Ploieşti au fost evacuate, ȋn dimineața de miercuri, 11 decembrie, după ce o persoană a anunţat amplasarea a două bombe.

Ploiești: Amenințare cu bombǎ la douǎ sedii ale Fiscului (foto:ziarulring.ro)

Reprezentanţii Poliţiei Prahova au anunțat, potrivit mediafax cǎ un bărbat a sunat, miercuri dimineaţă, la 112 şi a anunţat că au fost amplasate două dispozitive explozive în imobilele în care funcţionează Direcţia Generală a Finanţelor Publice, situată pe strada Aurel Vlaicu din Ploieşti şi Serviciul Local de Finanţe Publice Ploieşti, aflat pe Bulevardul Independenţei. Conform sursei citate, angajaţii celor două instituţii, precum şi toate persoanele care se aflau la ghişee au fost evacuate. De asemenea, circulaţia pe cele două străzi a fost oprită. La faţa locului se află mai multe echipeje ale Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care fac verificări în cele două sedii.

Clădirea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, situată în centrul Ploieştiului, pe strada Aurel Vlaicu, este un imobil inaugurat după 1989, cu mai multe etaje, amplasat în apropierea mai multor instituţii publice. Astfel, în aceeaşi zonă se află unul dintre cele mai mari licee din Ploieşti, Colegiul Naţional Mihai Viteazu, dar şi sediul Secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti, un hotel, precum şi o clădire în care îşi au sediile mai multe firme. Serviciul Public de Finanţe Locale Ploieşti, situat pe bulevardul Independenţei, funcţionează într-o clădire mai mică, cu două etaje, situată într-o zonă cu multe  imobile monument-istoric, pe una dintre cele mai circulate artere rutiere din municipiul Ploieşti, care face legătura între Gara de Sud şi centrul oraşului. În ambele clădiri lucrează câteva sute de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult