Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Preşedintele Băsescu şi-a sunat fratele în cazul Mironescu

Preşedintele Băsescu şi-a sunat fratele în cazul Mironescu

scris de D.P.
5 afisari

Mircea Băsescu a declarat miercuri că a fost sunat de Traian Băsescu, acesta întrebându-l despre implicarea fiicei sale, Raluca, într-o firmă cu fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, arestat în dosarul privind corupţia din Portul Constanţa.

Mircea Băsescu

Mircea_Basescu

Mircea Băsescu a spus că fratele său, preşedintele Traian Băsescu, l-a sunat pentru a-i cere lămuriri despre implicarea fiicei sale, Raluca, într-o firmă în care este parteneră cu Laurenţiu Mironescu.

„Normal că fratele meu m-a întrebat ce face nepoata lui. Ce-i aşa mare ştire de presă? Nu era normal să mă întrebe ce face nepoata, în ce firmă este ea cu Mironescu? Atunci nu ştiam nici eu, după aia m-am lămurit şi i-am explicat”, a declarat Mircea Băsescu, pentru Mediafax.

El a precizat că fiica sa, Raluca, a intrat în SC Interprest Trading SRL, cu trei la sută din acţiuni, în anul 2008, în momentul în care a terminat facultatea, dar firma respectivă aproape că nu a funcţionat.

„A intrat în firma aia în 2008, când Mironescu era deputat. Firma era mai de mult făcută. A intrat cu trei la sută, pe motiv că ştia engleză, ştia turcă, termina facultatea – ASE. Dacă vă uitaţi la Registrul Comerţului – m-am interesat şi eu – vedeţi că în 2008 firma asta a avut, dacă nu mă înşel, o cifră de afaceri de vreo 4.000 de lei. În 2009, a avut cifră de afaceri zero, iar în 2010 nici măcar n-a depus bilanţul. Nu ştiu sigur, dar s-ar putea să fi depus hârtiile pentru suspendarea activităţii. În firma aia n-a făcut nimic, nimic. Un om cu trei la sută într-o firmă nu face nimic”, a declarat Mircea Băsescu, adăugând că fiica sa nu are nicio altă legătură cu acest caz „şi nici cu domnul Bogatu şi nici cu domnul Banias„.

De asemenea, el a mai spus că îi cunoaşte personal pe Laurenţiu Mironescu, Mircea Banias şi Eugen Bogatu, dar că nu a avut nicio firmă cu vreunul dintre ei şi niciun fel de relaţii de afaceri.

Lotul Mironescu a fost arestat

2 comentarii

urbos 25-05-2011 - 16:30

Ce frumos e, manca-l-ar canceru de javra ordinara.

vasile 25-05-2011 - 18:03

de acord Urbos .felicitari.aceasta sleahta de nemernici va trebui sa dispara din viata publica si sa plateasca pentru toate faradelegile facute.sper sa traiesc si sa vad justitia pedepsindu-i.primul sa fie seful mafiotilor si din nefericire presedintele tarii,

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult