Incepand cu anii ‘50, CIA a analizat in mod constant modul in care Uniunea Sovietica a utilizat resursele naturale ca mijloc de santaj sau presiune in politica externa. In anul 1978, CIA preconiza ca productia sovietica de gaz natural va continua sa creasca rapid, urmand ca URSS sa utilizeze din ce in ce mai mult aceasta resursa atat pentru consumul intern, cat si pentru export, principala regiune vizata fiind vestul Siberiei. Cu toate acestea, economia URSS nu va inregistra o crestere spectaculoasa,aceasta fiind afectata in principal de costurile sporite de extragere si transport al gazului, precum si din cauza scaderii productiei de petrol. Serviciile secrete americane considerau ca trecerea de la petrol la gaz se va face destul de greu, in special in anumite sectoare ale economiei, iar exploatarea gazului natural se va dovedi profitabila, cel mai probabil, doar dupa anul 1985. CIA atragea atentia si asupra proiectului gazoductului care, pornind din Siberia, ar urma sa alimenteze Europa, considerandu-l vital pentru sovietici si important pentru Europa de Vest.
Daca in perioada premergatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial URSS a fost nevoit sa importe destul de mult pentru a-si acoperi lipsurile, cele mai mari decalaje fata de Vest inregistrandu-se in special in privinta tehnologiei utilizate in industrie, dupa incheierea conflictului aceasta a devenit suficient de puternica pentru a se implica in comertul pe scara larga, care servea unor scopuri politice, ii consolida influenta sau ii permitea atingerea unor obiective non – economice in anumite regiuni. Totusi, faptul ca sovieticii foloseau relatiile ecomice ca “unealta” in politica externa nu insemna ca economia interna era complet independenta, din punct de vedere finanaciar si tehnologic, fata de Vest; din contra, o buna perioada de timp URSS-ul a fost nevoita sa importe o serie de materiale si, poate cel mai important lucru, tehnologia utilizata in Vest in anumite sectoare industriale.
Greseala CIA
Potrivit documentelor top secret, CIA preconiza ca exporturile de petrol vor scadea dramatic incepand cu mijlocul anilor 80, iar exportul de gaz va ramane singura varianta pentru Moscova. Totodata, gazoductul va reprezenta un element major in relatiile sovieticilor cu Europa de Vest. Acesta ar oferi sovieticilor inca un mijloc de a face presiune asupra Europei de Vest, fortand-o sa accepte viziunea Moscovei in anumite chestiuni. De exemplu, sovieticii i-ar putea determina pe europeni sa nu respecte sanctiunile economce impuse de Statele Unite URSS, acest lucru fiind valabil si in cazul chestiunilor de securitate. Un alt aspect important asupra caruia CIA atragea atentia era si faptul ca pe baza exportului si a schimburilor comerciale cu Vestul, URSS si-ar putea spori forta militara si implicit influenta asupra acestuia. In 1984-85, serviciile secrete americane revin insa asupra previziunilor legate de evolutia economiei sovietice si a locului pe care URSS il va ocupa in plan mondial. Daca in 1978 CIA sustinea ca productia sovietica de petrol va inregistra o scadere, sase ani mai tarziu acesta recunoaste ca pana la mijlocul anilor 80 ea a ramas constanta, ulterior inregistrand un usor declin. Acest lucru este explicat prin faptul ca, potrivit noilor informatii, rezervele de petrol ale URSS-lui erau de doua ori mai mari decat estimase agentia in 1978, fapt care ar putea fi valabil si in cazul gazului natural. Americanii recunosc practic faptul ca avand cele mai mari rezerve de energie, pe termen lung URSS putea deveni principalul furnizor pentru Europa de Vest, fapt care i-ar consolida pozitia si ar afecta interesele Statelor Unite.
De la bat, la morcov
Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, politica economica a sovieticilor a fost dominata de doua obiective: consolidarea economiei interne si realizarea unei zone tampon in Europa de Est, controlata de Moscova, menite sa protejeze granitele Uniunii. In prima faza, sovieticii au preluat controlul fabricilor din Ungaria, Romania si Bulgaria, care utilizau in principal tehnologie germana, apoi, prin intermediul membrilor Partidului Comunist (PC) care ocupau pozitii importante in guvernele statelor satelit, comertul cu Vestul a inceput sa scada treptat, in favoarea celui din interiorul blocului sovietic. In acelasi timp, economiile statelor satelit au fost dezvoltate in asa fel incat sa devina dependente de URSS, atat in privinta materiilor necesare, cat si a pietelor de desfacere. Accentul a fost pus pe dezvoltarea industriei grele in detrimentul agriculturii, fapt care a contribuit si mai mult la diminuarea schimburilor comerciale cu Vestul, aceasta reorientare catre URSS fiind oficializata practic prin infiintarea Consiliului de Asistenta Economica Mutuala (CAEM), in 1949. Aceasta politica agresiva a continuat pana in anul 1956, cand, din cauza miscarilor din Polonia si Ungaria, Moscova a fost nevoita sa faca o serie de concesii pentru a restabili ordinea politica si pentru a-si consolida pozitia in zona. Aceste concesii au insemant in principal anularea sau recalcularea unor datorii, eliminarea anumitor practici care favorizau URSS-ul, renegocierea anumitor contracte incheiate deja si semnarea unor contracte suplimentare care sa avantajeze respectivul stat satelit. Cu toate acestea, liderii sovietici nu au fost multumiti de modul in care au evoluat economiile statelor din blocul sovietic si, prin urmare, in anul 1962 au creat un organism de control al CAEM, alcatuit din oameni fideli Mocovei. In perioada urmatoare politica economica a sovieticilor fata de Europa de Est a continuat sa fie una agresiva, alternand totusi cu scurte perioade de moderatie sau falsa moderatie.
Ofensiva economica mondiala
In paralel, pastrand relatiile comerciale cu Vestul, URSS s-a orientat si catre alte regiuni, cum ar fi China si mai multe state nedezvoltate din America Latina, Orientul Mijlociu sau Africa. Metoda batului si a morcovului a fost aplicata in toate aceste state, scopul fiind insa diferit. URSS a sustinut China din punct de vedere economic si politic pentru a-i intari pozitia pe scena mondiala si pentru ca ulterior sa poata incheia o alianta care sa-i consolideze propria putere si pozitie. Ofensiva economica sovietica in state precum Argentina, Irak, Siria, Egipt, Sudan sau Tunisia a reprezentat o parte a politicii externe de crestere a influentei Moscovei. Potrivit CIA, aceste state, instabile din punct de vedere politic, au reprezentat pentru sovietici o foarte buna oportunitate de a izola Statele Unite din punct de vedere politic. Moscova a incercat sa elimine orice influenta venita din Vest, alternativa oferita acestor state fiind comunismul; astfel, ofensiva economica a fost dublata de una politica (numirea unor specialisti sovietici in guvernele respectivelor state), culturala (pregatirea specialistilor din diverse domenii si a studentilor in URSS) si de o propaganda puternica. Totodata, URSS s-a orientat si catre o serie de state cu importanta strategica, cum ar fi Afganistanul, India si Cuba. De exemplu, dupa anul 1960, cand regimul Castro a adoptat o politica externa “anti – imperialista” si a nationalizat mijloacele de productie, mai mult de un sfert din totalul ajutoarelor economice sovietice s-au indreptat catre Cuba.
