Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Razii şi reţineri la Chişinău. Acte false pentru cetăţenia română VIDEO

Razii şi reţineri la Chişinău. Acte false pentru cetăţenia română VIDEO

scris de L.M.
52 afisari

IGP al R Moldova a făcut verificări în birourile a 11 notari publici. Aceştia sunt suspectaţi că legalizau acte false pentru dobândirea cetăţeniei române.

Razii şi reţineri la Chişinău. Acte false pentru cetăţenia română

Razii şi reţineri la Chişinău. Acte false pentru cetăţenia română

Potrivit şefului Secţiei urmărire penală, Lilian Levandovschi, citata de Publika TV, notarii legalizau actele chiar dacă la ghişeu se prezentau alte persoane. „A fost reţinută o grupare internaţională, care se ocupa cu falsificarea actelor necesare pentru obţinerea cetăţeniei române. Suspecţii falsificau certificate de stare civile: certificate de naştere şi de divorţ pentru obţinerea cetăţeniei. Au fost reţinute şapte persoane, printre acestea sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, dar şi cetăţeni ai României. După reţinerea persoanelor, în Chişinău au avut loc percheziţi la 25 de adrese. Percheziţii au fost efectuate şi la mai multe birouri notariale. Pentru documentarea cazului, în cadrul grupării a fost infiltrat un angajat al Poliţiei”, a precizat Levandovschi.

Precizările Inspectoratului General al Poliţiei din Republica Moldova:

Liderul unei grupări criminale internaţională, specializată în fabricarea actelor false, în vîrstă de 33 de ani, a fost încătuşat ieri, 26 septembrie, de către ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Brigăzii cu Destinaţie Specială „Fulger” în conlucrare cu Procuratura Generală. Pe teritoriul Republicii Moldova, gruparea îşi desfăşura activitatea atît în municipiul Chişinău, cît şi în zona de sud a ţării.

În cadrul anchetei penale a fost stabilit că, persoanele cheie din cadrul grupării de comun acord cu unii notari publici din Republica Moldova, precum şi cu alţi complici, sunt bănuiţi de activităţi de confecţionare şi autentificare a documentelor oficiale false ca: certificate de naştere, certificate de căsătorie, de divorţ, de deces, etc.

Investigaţia a fost iniţiată de către Direcţia Operaţiuni Specialea Inspectoratului General al Poliţiei, în baza unei sesizări făcute de către Ministerul Justiţiei al R. Moldova.

Membrii grupării au fost filaţi timp de 10 luni de zile, de către ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale a IGP, care au constatat că actele false perfectate de către grupare, erau apoi autorizate de către mai mulţi notari publici din R. Moldova.

Astfel, ieri, ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale şi angajaţii de la Brigada cu Destinaţie Specială „Fulger” în conlucrare cu angajaţii Procuraturii Generale au efectuat 25 de percheziţii , dintre care,11 la adresele unor birouri notariale şi 3 percheziţii a unor unităţi de transport.

În cadrul percheziţiilor efectuate, au fost depistate şi ridicate mai multe obiecte, documente şi alte bunuri.

În total, în cadrul anchetei au fost stabilite7 persoane, dintre care: 3 se află în arestul poliţiei, 2 persoane sunt cercetate în calitate de complice, în stare de libertate şi alte 2 persoane, locul aflării cărora nu este cunoscut, urmează a fi anunţate în urmărire generală.

În cadrul urmării penale urmează să fie atraşi la răspundere conform legislaţiei în vigoare şi cîţiva notari care au fost implicaţi în această schemă, autentificînd peste 140 de seturi de acte false.

Măsurile de investigaţii au avut loc datorită unei strînse colaborări dintre organele de drept din Republica Moldova şi România. La moment operaţiunile de investigaţii continuă.

În acest caz a fost iniţiate mai multe cauze penale în baza art. 361 al. 2 Cod Penal al Republcii Moldova.

1 comentariu

pathfinder 02-10-2013 - 09:17

Exact ca la noi.
Si mai sunt unii care spun ca astia nu-s romani…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult