Acasa Actualitate-InternaInvestigatii UPDATE Asistenta de la Giulesti a fost arestata preventiv pentru 29 de zile

UPDATE Asistenta de la Giulesti a fost arestata preventiv pentru 29 de zile

scris de Ziua Veche
11 afisari

 UPDATE marti ora 18.00 Judecatoria Sectorului 6 a decis marti ca asistenta Florentina Carstea, retinuta in urma cu o zi pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava din culpa in legatură cu incendiul de la Maternitatea Giulesti, sa fie arestata preventiv pentru 29 de zile.

 UPDATE 17.17

„La Ministerul Dezvoltarii, exista fonduri europene pentru renovarea spitalelor si dotarea acestora. Nu exista nici macar un proiect de reabilitare pentru un spital din Bucuresti. Pe euroregiunea Bucuresti-Ilfov, nu exista un proiect pentru modernizarea, reabilitarea sau dotarea spitalelor din Bucuresti care sa vizeze atragerea fondurilor europene. Acest lucru spune despre interesul cu care a fost tratata aceasta problema”, a afirmat, marti, ministrul Dezvoltarii Elena Udrea. 

 Asistenta Florentina Carstea si-a ignorat si sfidat atributiile de serviciu cand a lasat nesupravegheat in mod nejustificat salonul de la Maternitatea Giulesti si a fost intr-un alt salon si la toaleta, moartea bebelusilor fiind violenta, arata procurorii in cererea de arestare a acesteia.

Din actele aflate la dosar rezulta, potrivit Mediafax, ca la momentul producerii incendiului, la salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti era de serviciu Florentina Carstea – asistent medical, care, conform mentiunilor din fisa postului, avea obligatia supravegherii permanente a nou-nascutilor aflati in acel salon, sustin procurorii in referatul cu propunerea de arestare preventiva inaintat instantei.

Coroborand datele rezultate din expertiza informatica realizata la Institutul de Tehnologii Avansate al SRI cu aspectele relatate de catre persoanele audiate, procurorii au stabilit ca asistenta medicala Carstea a lipsit din salon in momentele declansarii si amplificarii incendiului, timp de 12 minute.

„Astfel, la data de 16 august, la ora 18.24, Florentina Daniela Carstea a parasit salonul de terapie intensiva nou-nascuti si a intrat in salonul de cezariene, acolo unde se afla martora Daniela Mihaescu. Ulterior, inculpata a iesit din salonul de cezariene si a intrat in toaleta situata vizavi. Dupa aproximativ un minut, a iesit din toaleta si a revenit in salonul de cezariene, mergand prin usa comuna in salonul de nou-nascuti, unde a discutat cu martora Clementa Florea (in acest interval de timp martora Daniela Mihaescu parasise salonul de cezariene intrucat fusese chemata sa asiste la o nastere prin cezariana).

In timp ce inculpata discuta cu martora Clementa Florea, incendiul a fost constatat de catre martora Maria Bulacu, medic rezident, care a sesizat sistemul cu numar unic de urgenta 112. Ulterior, inculpata, alarmata de tipetele care se auzeau, a iesit si ea pe hol prin usa salonului de cezariene”, se arata in documentul citat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult