Mai multe percheziţii au loc în această dimineaţă, în judeţul Timiş. Este vizată este o grupare organizată care plasa euro falşi. 60 de persoane urmează să fie duse la audieri.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Timișoara și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat un grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, cu conexiuni în Italia.
Liderii gruparii sunt Dumbra Constantin zis Costa, Scripcariu Samir zis Bebe si Poczo Adrian zis Adi Tiganul. Ei plasau bancnotele doar in cantitati mari unor persoane de incredere sau unui alt membru al gruparii Iuliu Covaciu zis Coco.
Joi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 46 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate.
Anchetatorii sustin ca bancnotele contrafacute au fost procurate din Oradea, unde in urma cu cateva luni a fost descoperita o adevarata fabrica de euro falsi.
In Timis, filiera era condusa de 3 lideri care plasau bancotele doar in cantitati mari unor persoane de incredere. Apoi banii ajungeau, prin intermediul unor asa zise ‘sageti’, in magazine sau la persoane fizice care dadeau anunturi de vanzare cumparare pe site-urile de mica publicitate. Bancnotele euro false erau numite „morcovi”, „echipe” sau „jucatori”.
Potrivit anchetatorilor, hartiile de 50 de euro sunt foarte bine falsificate. Este foarte greu de estimat in acest moment cantitatea de bani contrafacuti ‘aruncati’ pe piata. Procurorii DIICOT au reusit sa recupereze deja cateva mii de asemenea bancnote.
In operatiunea coordonata de procurorii DIICOT Timisoara au fost introdusi si ofiteri sub acoperire care au cumparat de la membrii gruparii bani falsi. Potrivit anchetatorilor, in unele cazuri, pentru 50 de euro contrafacuti se achitau 25 de lei.
Din cercetări a reieșit că, din luna noiembrie 2014, pe raza judeţului Timiş, ar fi acţionat un grup infracţional organizat constituit în scopul comiterii de infracţiuni din sfera falsificării de monedă, fiind identificate bancnote contrafăcute în cupiură de 50 de euro.
Bancnotele falsificate ar fi fost obţinute de către o parte dintre membrii grupării, pe o filieră de contrafacere a bancnotelor, cu conexiuni în Italia. Membrii grupării ar fi furnizat sute de mii de bancnote falsificate unor persoane de încredere care ar fi aderat la grupul infracţional organizat şi care, la rândul lor, le-ar fi pus în circulaţie în mod direct ori prin intermediul altor persoane.
Modul de operare a constat în iniţierea unor relaţii comerciale de mică amploare, care le-ar fi permis plata în numerar, cu bancnotele falsificate, în diferite modalităţi: prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care au postat anunţuri pe site-uri de profil, în special telefoane mobile şi autoturisme; prin cumpărături efectuate în anumite magazine mici, de cartier, unde membrii grupării au invocat faptul că au asupra lor numai bancnote euro apelând la comercianţi pentru a le accepta plata în valută; prin schimburi valutare către persoane fizice care erau atrase de cursul avantajos leu/euro propus; prin plăţi către taximetrişti pentru cursele efectuate.