Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Reţineri în dosarul Romprest. Florian Walter, dat în consemn la frontieră

Reţineri în dosarul Romprest. Florian Walter, dat în consemn la frontieră

scris de A.P.
2 afisari

15 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT din Ploieşti în dosarul Romprest. Patronul companiei de salubritate, Florian Walter, nu a fost găsit nici acum. Procurorii vor solicita joi emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui. Florian Walter este dat în consemn la frontieră.
florian-walterPatronul Romprest, Florian Walter, nu a fost prins, deşi anchetatorii erau miercuri optimişti. El nu a fost găsit acasă miercuri dimineaţă, când au avut loc percheziţiile, deşi cu o seară înainte era la domiciliu. Florian Walter este dat în consemn la frontieră.

Florian Walter este cel care l-a ajutat, în 2005, să fugă din ţară, prin Republica Moldova, pe fostul director al CFR, Mihail Necolaiciuc, prins în SUA după câţiva ani şi adus cu greu în ţară.

Procurorii cere Tribunalului Prahova emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Florian Walter şi arestarea altor 15 persoane reţinute noaptea trecută.

Potrivit procurorilor, patronul Romprest ar fi produs un prejudiciu total de aproape 20 de milioane de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Ar fi folosit reţeta clasică: contracte fictive şi firme fantomă. De exemplu, Romprest şi alte firme au susţinut că au cumpărat din Bulgaria 3000 de tone de clorură de calciu, achiziţie care nu a avut loc în realitate.

Florian Walter este finanţatorul echipei de fotbal U Cluj. El a mai finanţat şi echipele Petrolul Ploieşti şi Dinamo. În dosarul care îl vizează, mai este implicat şi Nicolae Capră, patronul de la Petrolul Ploieşti.

Florian Walter este finul fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea, condamnat pentru fapte de corupţie şi aflat acum în penitenciar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult