Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Starea răniţilor de la accidentul din Pasajul Lujerului

Starea răniţilor de la accidentul din Pasajul Lujerului

scris de Bogdan Crețu Roman
3 afisari

Şeful SMURD Bucureşti-Ilfov, dr. Bogdan Opriţa, a declarat că 37 de victime ale accidentului care a avut loc joi dimineaţă în Pasajul Lujerului din Capitală au fost duse de către echipajele medicale la trei spitale, dar pe lângă acestea mai sunt încă 15 care au venit singure.

Starea ranitilor din Pasajul Lujerului

La Spitalul Floreasca, 20 de persoane au fost aduse de către echipaje SMURD, iar 7 au venit singure. Dintre acestea trei sunt în stare mai gravă, a menţionat dr. Opriţa, o persoană se află la neurochirurgie cu traumatism cranian, una la chirurgie plastică cu plăgi de scalp şi alta la ortopedie cu fractură de gambă, iar celelalte sunt în investigaţii şi sunt stabile. În prezent, toate victimele sunt stabile, însă unele vor necesita o perioadă mai mare de internare, de până la 14 zile.

Dr. Bogdan Opriţa a subliniat că intervenţia a fost una complexă, dar având în vedere că nu au fost accidentaţi foarte grav, echipele au putut să intervină, fiind ajutate şi de poliţie şi de jandarmi. Au fost mobilizate echipaje de la Ambulanţă şi de la SMURD, precum şi maşina pentru accidente multiple care are o capacitate mai mare, astfel încât victimele au putut fi transportate la spital cât mai repede. După o nouă evaluare se va vedea dacă şi alte persoane mai necesită internare, a precizat medicul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult