Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Statul pregăteşte o privatizare la Poştă

Statul pregăteşte o privatizare la Poştă

scris de Roland Catalin Pena
0 afisari

De la 4,5 milioane de lei profit brut în 2008, Poşta Română a ajuns să aibă pierderi de peste 180 de milioane de lei în 2009.

Posta Romana e inglodata in datoriiÎn primul semestru al anului trecut, compania a înregistrat pierderi de 70 de milioane de lei, cu 75% mai mari faţă de pierderile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2009. Din 2008, la conducerea Poştei Române au fost schimbaţi trei directori şi doi miniştri coordonatori, dar nimeni nu a reuşit să repună compania pe picioare. În momentul de faţă, conducerea CN Poşta Română are în plan restructurarea companiei, dar acest “plan” pare similar cu cele care au făcut ca statul să fie nevoit să privatizeze companii mari ca Sidex sau Petrom.

Conform datelor oficiale, pentru a reveni pe piaţă, Poşta Română ar trebui să se împrumute până în 2013 cu circa 113 milioane de euro.

Însă, anul acesta, compania doreşte să cumpere aparatură IT în valoare de şase milioane de euro, iar în 2009, Poşta Română a încheiat un contract, prin încredinţare directă, pentru asigurarea serviciilor medicale. Costul contractului a fost tot de şase milioane de euro. Interesant este că, în timp ce directorul general al Poştei Române, Dumitru Daniel Neagoe, este unul dintre foştii consilieri judeţeni PDL Prahova, firma căreia i-a fost încredinţat contractul “Servicii de medicina muncii, servicii de sănătate şi alte servicii medicale” este tot din Prahova şi se numeşte SC Alfa Medical Center, iar unul dintre patronii acestei firme este coleg de partid cu directorul general al CN Poşta Română.

Mai mult, pe lângă faptul că CN Poşta Română a primit o amendă record din partea Consiliului Concurenţei (circa 24 de milioane de euro), şirul contractelor păguboase încheiate de companie este extrem de lung. În 2009, la conducerea CN Poşta Română a fost numit Tudor Gabriel Bohălţeanu, unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu care, conform unor informaţii, doreşte ca această companie să fie scoasă la privatizare pentru a o putea cumpăra. Cu toate acestea, într-o serie de emisiuni televizate, omul de afaceri a negat că ar intenţiona să cumpere această companie pentru că, în accepţiunea lui, Poşta Română reprezintă doar “mortar şi ciment”, iar Vîntu nu se vede drept un “speculant imobiliar”.

Contracte “post restant”

Ca de obicei, actuala conducere a CN Poşta Română găseşte drept vinovaţi pentru situaţia dezastroasă în care se află compania pe cei care au trecut prin posturile de conducere.

“Cauzele situaţiei actuale sunt semnarea unor contracte de achiziţii în anul 2008 în valoare de peste 300 de milioane de euro, care depăşeşte capacitatea financiară de plată a CNPR. Creşterea numărului de personal şi a cheltuielilor salariale aferente, implementarea necorespunzătoare a măsurilor prevăzute în strategia de privatizare aprobată prin HG nr. 1134/2008, amânarea deciziilor privind construcţia şi automatizarea centrelor regionale de tranzit” sunt motivele, se pare, care că au dus la această situaţie.

Chiar dacă actuala conducere blamează vechea conducere acuzându-i pe foştii şefi de acordarea unor contracte păguboase, actuala strategie de redresare a CN Poşta Română nu pare diferită de ceea ce s-a întâmplat până acum. Spre exemplu, în 2008, compania şi-a reînnoit parcul auto, plătind peste 1,7 milioane de euro. În noua strategie aprobată de Guvern sunt prevăzute şi cheltuieli pentru achiziţionarea altor maşini.

Citeşte articolul integral pe Gazeta de Cluj


1 comentariu

YAAKOV 24-02-2011 - 06:34

Privatizeaza tot, la ordinul evreilor lacomi care conduc FMI, ca sa avem ce sa nationalizam cand va pica regimul marioneta instalat dupa ’89.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult