Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Tren de pe ruta Budapesta-București cu 400 de călători la bord, implicat într-un accident la Bușteni

Tren de pe ruta Budapesta-București cu 400 de călători la bord, implicat într-un accident la Bușteni

scris de A.B.
224 Afisari

Un tren care circula pe ruta Budapesta-București, având circa 400 de călători la bord, a fost implicat, vineri, într-un accident care s-a produs pe raza orașului Bușteni, cartier Poiana Țapului.

Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, trenul a acroșat un camion care tracta un trailer fără încărcătură.

În urma impactului, nu au fost înregistrate victime.

”Din informațiile primite până în acest moment, trenul va fi preluat în ce mai scurt timp de o altă locomotivă. Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate”, arată sursa citată. 

Conform datelor furnizate de Compania Naţională CFR SA accidentul, feroviar s-a produs vineri,11 aprilie, în jurul orei 10:18, la o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu instalaţie de semnalizare automată fără semibariere, amplasată la kilometrul 128+100, în cartierul Poiana Ţapului din oraşul Buşteni. 
În condiţiile în care şoferul camionului nu s-a asigurat la intrarea pe linia ferată, autovehiculul a fost lovit de trenul IRN 473, care circula pe firul doi. 
 
 
Garnitura feroviară circula pe ruta Budapesta-Bucureşti, având în jur de 400 de călători la bord, potrivit ISU Prahova.
„Până la sosirea organelor abilitate şi finalizarea investigaţiilor, circulaţia feroviară este oprită, deoarece pe firul I se află camionul lovit de tren. În prezent este afectată circulaţia a trei trenuri de călători (1680, 3023 şi 11029), care staţionează în gările adiacente”, transmite CFR SA.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova transmite că în camionul implicat în accidentul feroviar nu exista încărcătură.
În urma accidentului nu au fost raportate victime. ISU Prahova precizează că „din informaţiile primite până în acest moment, trenul va fi preluat în ce mai scurt timp de o altă locomotivă”. 
Trenul are 90 de minute întârziere la sosirea în Gara de Nord.

1 comentariu

Alt T 13-04-2025 - 18:42

Tir-isti sunt cea mai periculoasă categorie de șoferi din România, dar sunt eludați de milițieni

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult