Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara

scris de C.F.V.
201 Afisari

Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Traficul în zona localităţii Băiţa este complet blocat.

Un accident rutier a avut loc, vineri, pe raza localităţii Băiţa, judeţul Hunedoara.

”Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat că, un tânăr de  23 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DJ 700A, respectiv pe raza localităţii Băiţa, în condiţii care vor fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o  curbă la stânga intrând într-un parapete de protecţie. În urma evenimentului rutier, a rezultat  decesul unui tânăr de 21 ani”, a transmis, vineri, IPJ Hunedoara.

 

Sursa citată a precizat că şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ISU Hunedoara anunţă că, la faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism,  rezultând 5 victime, dintre care una încarcerată, dar conştientă şi una aflată în stop cardio respirator.

”Salvatorii au acţionat de urgenţă pentru extragerea persoanei încarcerate, un bărbat în vârstă de 27 de ani, şi concomitent, victimei aflate în stare de inconştienţă, un tânăr în vârstă de 22 de ani, i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă din nefericire fără niciun rezultat. La spitalul din Deva urmează a fi transportate pentru investigaţii de specialitate două dintre victime: bărbatul în vârstă de 27 de ani şi un minor în vârstă de 16 de ani”, a transmis ISU Hunedoara.

Pompierii au precizat că celelalte două persoane implicate în eveniment au fost evaluate de către echipajele medicale la locul intervenţiei şi nu a fost necesar transportul acestora la o unitate spitalicească.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult