Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Vezi câţi angajaţi MAI au rămas fără arme

Vezi câţi angajaţi MAI au rămas fără arme

scris de M.A.
4 afisari

Aproximativ 90 de angajaţi de la Interne au rămas fără arme, după ce, în perioada 09-15 martie, IGPR a verificat dosarele angajaţilor MAI, care au drept de deţinere, port şi folosire a armelor letale.

Pistol (foto Marius Batca)

Vezi câţi angajaţi MAI au rămas fără arme

În total, în perioada amintită, au fost verificate 3.434 dosare. Drept urmare, 38 de angajaţi MAI s-au ales cu dosarele anulate, conform art. 45 din Legea nr. 294/2004 (10 prin prisma pierderii calităţii care a determinat autorizarea; 18 nu s-au prezentat în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă; 10 nu mai îndeplineau condiţiile psihologice/medicale).

De asemenea, au fost luate 20 de măsuri de suspendare (împotriva persoanelor în cauză s-a pus în mişcare urmărirea sau acţiunea penală), iar, pe parcursul acţiunii, 34 de persoane au renunţat la calitatea de deţinători de armă.

Începând cu data de 30 martie 2012, a fost declanşată acţiunea privind verificarea condiţiilor de bonitate judiciară şi comportamentală a tuturor deţinătorilor de arme şi muniţii letale din România (86.062 deţinători care deţin în total 114.528), cu termen de finalizare 30.06.2012. La finele anului 2011, a fost finalizată activitatea de verificare a persoanelor deţinătoare de arme şi muniţii neletale cu domiciliul în municipiul Bucureşti, în cadrul căreia au fost verificate 26.145 persoane din totalul celor 27.612 deţinători legali înregistraţi la nivelul Capitalei. Au fost constatate următoarele: 35 de infracţiuni; 34 arme au fost indisponibilizate în vederea confiscării; 52 bucăţi muniţie; au fost aplicate 457 sancţiuni contravenţionale în valoare de 227.512 lei; 1.333 persoane cărora li s-au anulat autorizările; au fost luate 51 de măsuri de suspendare a autorizării.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult