Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Viteza ucide. Vezi cum arată barca lui George Naghi după accident

Viteza ucide. Vezi cum arată barca lui George Naghi după accident

scris de D.S.S.
40 afisari

George Naghi, patronul producătorului de mezeluri Aldis, decedat, duminică după-amiază, după ce ambarcaţiunea cu motor în care se afla a ieşit de pe luciul apei şi a lovit malul va fi  înmormântat miercuri. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica Volna, din apropierea locuinţei milionarului.

Cum arata barca patronului de la Aldis dupa accident

Nicolae Dragu, primarul Călăraşiului, a declarat că în ziua înmormântării va institui zi de doliu. Nici o manifestare cultural-artistică nu va avea loc în oraş în ziua înmormântării patronului de la Aldis. Toate spectacolele programate vor fi suspendate. 

George Naghi nu a suferit niciun accident vascular în timp ce se plimba cu şalupa pe braţul Borcea. Concluziile preliminare ale necropsiei au stabilit că decesul a provenit ca urmare a loviturilor provocate de aruncarea peste bordul bărcii. 

George Naghi, patronul fabricii de mezeluri Aldis, și-a pierdut viața după ce șalupa pe care o conducea pe Brațul Borcea s-a izbit frontal în digul de protecție din pământ al Canalului Siderurgic. 

Postul de Poliţie Transporturi Navale Călăraşi a fost sesizat telefonic în ziua de 07 august a.c., în jurul orei 16,00, de B. Silviu, din Călăraşi, cu privire la faptul că a observat o ambarcaţiune cu motor, ce naviga în amonte, pe Braţul Borcea, care a intrat în coliziune cu malul stâng al braţului. Cele două persoane din aceasta au fost proiectate pe mal.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Poliţiei Transporturi Călăraşi şi cadre ale Serviciului de Ambulanţă Călăraşi, care au constatat că, pe malul stâng al Braţului Borcea, la km 97,5, Municipiul Călăraşi, în zona digului de protecţie al Canalului Siderurgic, se află două persoane – N. George, de 59 ani, şi N. Constanţa, de 53 ani, ambii din Călăraşi.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că ambarcaţiunea, propulsată de un motor de 215 CP, proprietatea lui N. George, condusă de acesta pe Braţul Borcea, în amonte, cu viteză, s-a izbit frontal în digul de protecţie din pământ al Canalului Siderurgic, cei doi ocupanţi fiind proiectaţi peste bord.

Din coliziune a rezultat decesul lui N. George, şi vătămarea corporală a soţiei sale, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. N. George poseda certificat de conducere a ambarcaţiunii de agrement, aceasta fiind înmatriculată la Căpitănia Portului Călăraşi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult