Acasa Actualitate-InternaInvestigatii UPDATE – Western de Bucureşti – Împuşcături sub clar de lună

UPDATE – Western de Bucureşti – Împuşcături sub clar de lună

scris de C.P.
6 afisari

Update, ora 14.50- Al cincilea agresor al familiei atacate, sâmbătă seară, în propria curte a fost prins duminică şi este audiat la Secţia 23 Poliţie, informează Biroul de presă al DGPMB.

Trei persoane au fost transportate la Spitalul Sfântul Pantelimon, sâmbătă seară, după ce au fost împuşcate cu pistoale cu bile într-un conflict petrecut în cartierul bucureştean 23 August. Patru dintre agresorii implicaţi în conflict au fost prinşi.

Potrivit surselor citate, poliţiştii au fost alertaţi în jurul orei 20.00 cu privire la un conflict produs într-o curte din sectorul 3. Din primele cercetări a rezultat că agresorii, în număr de cinci, au mers la casa unei familii pentru a convinge o femeie să retragă o plângere depusă în urmă cu o săptămână la Secţia 23 de Poliţie. „Plângerea fusese depusă, pentru loviri şi alte violenţe, împotriva mamei unuia dintre agresori, iar acesta şi alte patru persoane voiau ca reclamaţia să fie retrasă”, au mai spus sursele citate. Cei cinci au intrat în curtea familiei, unde, în urma neînţelegerilor cu membrii acesteia, unul dintre ei ar fi pulverizat un spray paralizant.

Familia reclamantei ar fi ripostat, după care un alt agresor a scos un pistol cu bile şi a tras, rănind patru persoane din celalaltă tabără. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Pantelimon, unde sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol, au mai spus sursele citate. În mai puţin de două ore, poliţiştii bucureşteni au identificat şi prins patru persoane din grupul agresorilor. Al cincilea – şi el identificat – este căutat în prezent de oamenii legii.

Agresorii au venit cu un întreg arsenal: 12 spray-uri paralizante, săbii şi pistoale cu bile. Nu a scăpat niciun membru al familei vizate. Până şi o femeie gravidă a fost lovită cu picioarele. „M-au şi împuşcat şi sotul e foarte rău, e la spital (…) E împuşcat în faţă, în cap. Au dat cu săbii. E tăiat şi pe spate şi în faţă şi în umăr. Băiatului cel mic i s-au extras bile din mâini, cum a fost împuşcat (…) Au şicanat-o pe nora mea, i-au dat cu piciorul în burtă, ea fiind însărcinată„, a declarat una dintre victime.

Oamenii sunt în stare de şoc. Nu le vine să creadă prin ce au trecut. „Au intrat peste noi în curte, eram în casă la televizor, frate-miu a fost la soacră-sa şi au tăbărât pe el în faţa porţii – şapte au fost. Pe ăla de l-am prins stă la două străzi mai încolo, iar ceilalţi colegi de la BGS„, a spus altă victimă.

3 comentarii

Tom Cc 30-12-2012 - 12:45

Oare cine ?? cine poate folosii armele in capitala miticilor ?? intrebare intrebatoare !!! Politia ce pazeste ??

Tache 30-12-2012 - 14:33

Cand ne separam ? Cand punem granita pe Carpati ? Care este capitala ta, caci inteleg ca nu esti mitic ?

Tom Cc 30-12-2012 - 20:01

Tara mea este ROMANIA !!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult