Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Zidit de viu în WC alături de opt câini

Zidit de viu în WC alături de opt câini

scris de M.A.
22 afisari

Un om al străzii a fost zidit, marţi seară, alături de opt câini, de către o echipă de muncitori care au turnat o placă de beton peste un grup sanitar dezafectat, fără să ştie de existenţa bărbatului care îşi amenajase acolo un adăpost.

Zidit in WC

foto: antena3.ro

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, citaţi de Mediafax, o echipă de muncitori a turnat, marţi, o placă de beton pentru a astupa intrarea într-un grup sanitar dezafectat, aflat pe strada Traian, în zona peninsulară a Constanţei, fără a verifica dacă în interior se află cineva. Ulterior, după plecarea muncitorilor, un taximetrist a auzit zgomote din zona respectivă şi a alertat autorităţile prin Serviciul 112.

La faţa locului a ajuns un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Oraş, iar după aproximativ o jumătate de oră, timp în care au săpat în cimentul care nu apucase să se întărească, pompierii militari au reuşit să-l scoată pe bărbatul blocat în interior, alătui de opt câini. Bărbatul, Gheorghe Aniţă, de 41 de ani, nu era rănit, dar a fost transportat la spital, unde a fost ţinut timp de câteva ore sub supraveghere medicală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult