Iohannis trimite înapoi în Parlament legea privind Ziua Tratatului de la Trianon | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Iohannis trimite înapoi în Parlament legea privind Ziua Tratatului de la Trianon

Iohannis trimite înapoi în Parlament legea privind Ziua Tratatului de la Trianon

scris de Misu Andrei
50 afisari

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experților, cât și a organizațiilor neguvernamentale. Reacțiile produse la nivelul societății civile, precum și amploarea acestora au pus în evidență faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic și consistent de consultare și dezbatere publică. Din această perspectivă, considerăm că se impune reanalizarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii și inițierea unei largi analize și consultări, în care sa fie implicați specialiști, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituții de învățământ, instituții publice, reprezentanți ai societății civile”, se arată în cererea de reexaminare.

Într-o țară membră a Uniunii Europene, puternic atașată de valorile și principiile europene, deschiderea către dialog, abordarea matură a subiectelor ce riscă să genereze falii în societate, promovarea toleranței și a respectului față de demnitatea umană sunt pilonii pe care România trebuie să se bazeze în permanență. În acest proces, autoritățile statului au o responsabilitate majoră”, mai arată președintele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult