Acasa Actualitate-Interna Jale mare după afișarea rezultatelor la Titularizare

Jale mare după afișarea rezultatelor la Titularizare

scris de Misu Andrei
41 Afisari

Mai puțin de jumătate dintre candidații care au susținut proba scrisă a examenului de Titularizare au reușit să obțină, la nivel național, notă peste 7. În Olt, rata de promovare este de doar 35%.

Dintre cei 23.850 candidați de la examenul de Titularizare ale căror lucrări au fost notate, doar 48% au reușit să obțină note peste 7, care le permit să spere la ocuparea unui post de titular. Cum însă posturile titularizabile (cu o viabilitate de cel puțin 4 ani) sunt relativ puține în toată țara, cei mai mulți dintre candidați se luptă pentru un post de suplinitor, chiar dacă vara viitoare începe o nouă goană după alt post.

În județul Olt, rata de promovovare (note peste 7) a fost de doar 35%. Mai mult, doar 17,5% dintre candidații absolvenți din promoția 2023 au reușit să înregistreze note peste 7, fiind cel mai slab rezultat din țară.

La o oră și ceva după afișarea rezultatelor, marți, 18 iulie 2023, la ușa inspectorului de Resurse Umane de la Inspectoratul Școlar Județean Olt au început să se adune candidații nemulțumiți de note.

„La Matematică, cel puțin, și-au cam bătut joc de noi. Sunt foarte puține note peste 5, în schimb s-a dat și 2 și ceva, și 3… Acum, să fim serioși, cei mai mulți au fost oameni care predau în școală, chiar așa sunt de slabi?!”, de-abia rostește un candidat.

O domnișoară, care are vechime de doar un an la catedră, ca educatoare, speră și ea că în urma contestației îi va crește nota peste 5 și astfel poate ocupa un post ca suplinitor.

„Și la noi, la fel, note foarte-foarte mici. Și greu, subiecte foarte grele au fost”, comentează tânăra.

Vin în curând și profesori de sport, care comentează și aceștia că se așteptau la note ceva mai mari, deși, e adevărat, foarte mulți dintre candidați au renunțat încă din sală, atunci când, după două ore, li s-a spus că pot preda lucrarea fără să fie notată, dacă ei consideră că nu „au căzut pe subiect”.

„Cu 10 a terminat facultatea, 10 la licență, 10 și la master”

În Olt, au fost și două note de 10, obținute de Alina Rodica Vieru, din Podari, Dolj, care a susțin proba la arte vizuale. A doua notă maximă este a Gabrielei Spiridon, la limba germană.

A terminat facultatea cu 10, licența cu 10, masterul cu 10. Și avem niște frânturi aiurea de posturi, nu știu ce poate lua”, comentează ocupanții Biroului de la Resurse Umane despre candidata din Scornicești, cu 10 absolut la limba germană.

La ușă, candidații stârniți să-și povestescă experiența continuă să dea detalii. O domnișoară care predă informatica încă din 2008 spera la o notă peste 5, pentru suplinire.

„Nu știu, cred că acum câțiva ani a mai fost un post titularizabil, în rest la suplinire. Anul trecut am fost în șase școli, pentru că sunt ore puține, până când faci o catedră… În atâția ani de când predau nici nu mai știu în câte școli am fost. Am făcut naveta și cu microbuzul ani de zile, acum fac cu mașina personală. Merg la una dintre școli 50 km dus, 50 întors, dar îmi place ce fac”, spune tânăra.

„Am avut elev admis la Liceul Militar”

Un alt candidat spune că se aștepta la o notă peste 6, în schimb a fost notat sub 5. A fost și titular în învățământ, însă la un moment dat a plecat din cauza salariilor mici, alegând un alt domeniu. S-a întors după 10 ani, ca suplinitor. Elevii săi au avut rezultate bune la Evaluarea Națională. A făcut, spune, pregătire suplimentară cu ei, și la școală, dar și online, iar rezultatele s-au văzut. „Am elev admis la „Minulescu”, am elev admis la Liceul Militar”, dezvăluie profesorul.

Cu toate astea, în cadrul probelor de la Titularizare nimic din toată experiența acumulată de profesori la catedră nu este evaluată sau valorizată, se plâng cu toții. „Titularii, dacă ar susține examenul, ar lua mai puțin decât noi”, sunt convinși suplinitorii.

Cei mai mulți dintre cei care contestă nota sunt printre profesorii aproape să atingă limita de 5 sau 7. Ajunși în fața ușii, încă stau să se gândească dacă e bine să depună contestație, pentru că „anul trecut foarte multe note au scăzut”.

„Candidații cu 2 sau 3, vă dați seama, nici nu-și mai pun problema să conteste. Oricum, vor fi discipline pentru care vor lua profesori și cu 1, că doar nu închid școala, iar alții nu au de unde”, mai spun aceștia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult