Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele care au avut loc joi seara, în 44 de localități, aplicând amenzi în valoarea de peste 260.000 de lei, anunță reprezentanții instituției într-un comunicat.
„Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele care au avut loc ieri, în 44 de localități. Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.
Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 444 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 264.250 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.
În 10 dintre cele 44 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă și va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.