Acasa Actualitate-Interna Jandarmeria Română oferă lecții gratuite de ski pentru copii

Jandarmeria Română oferă lecții gratuite de ski pentru copii

scris de Misu Andrei
35 Afisari

Jandarmeria oferă lecții gratuite de ski copiilor. Copiii trebuie să aibă vârsta între 4-18 ani, iar cursurile vor fi predate la Cota 2000, Sinaia, în vacanţă, în perioadele 13-16 februarie şi 20-23 februarie, între orele 10.00-13.00.

„În plin sezon al sporturilor de iarnă, Jandarmeria Română lansează campania <Ski for free pentru copii>. Monitorii de ski ai Jandarmeriei Montane oferă lecţii gratuite pentru copiii care vor să înveţe să schieze”, anunţă pe Facebook Jandarmeria.

„Programul va consta în predarea regulilor de bază în schi pentru grupuri de copii, timp de 3 ore, în fiecare zi a campaniei. Vom învăţa prin joc şi lecţii distractive. Este important de ştiut că fiecare copil trebuie să aibă echipament de schi complet şi adecvat vârstei.”, mai transmite aceasta.Reprezentanții instituției le cer copiilor să intre pe conturile de socializare ale Jandarmeriei Române (Facebook, Instagram, Tik Tok) și să dea like paginilor instituției. „Astfel, vom deveni mereu prieteni şi vom face echipă nu doar pe pârtie, ci şi în misiunile de zi cu zi ale Jandarmeriei. Ne vedem la Cota 2000, pentru o vacanţă de neuitat”, încheie Jandarmeria.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS