Acasa Actualitate-Interna Joi se decid noi măsuri de relaxare a restricțiilor

Joi se decid noi măsuri de relaxare a restricțiilor

scris de Misu Andrei
50 afisari

Rata de infectare în București se menține pentru a doua zi la rând sub pragul de 1,5 la mia de locuitori, iar miercuri a ajuns la 1,42, arată noile date publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) București. Potrivit prefectului Capitalei, Alin Stoica, joi va fi convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, care ar urma să decidă noi măsuri de relaxare a unor restricții.

Rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile în București era miercuri, la ora 10.00, de 1,42 la mia de locuitori. Marți, rata de infectare în Capitală a fost 1,49, fiind pentru prima dată când a scăzut sub 1,5. Cea mai mare rată de infectare în Capitală – 7,08 – a fost în 31 martie. Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat pentru Digi24 că dacă rata incidenței privind infectarea cu coronavirus se menține și miercuri sub 1,5, va convoca comitetul municipal pentru noi măsuri de relaxare în București.

Noi măsuri de relaxare a restricțiilor

În aceste condiții, sălile de spectacol vor putea funcționa la o capacitate de 50%, față de 30%, cât este acum. De asemenea, ar putea fi permise spectacole de tip drive-in, cu 3 persoane în mașină, dacă nu sunt din aceeași familie, precum și spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori.

Purtarea măștii sau interdicția de circulație pe timp de noapte rămân, potrivit legii din starea de alertă. Dacă rata de infectare scade sub 1 la mia de locuitori, atunci toți elevii din Capitală vor putea reveni la școală, cu prezență fizică, a precizat miercuri prefectul Capitalei.

„Ne uităm la rata de infectare, suntem la două săptămâni de la Paște, suntem puțin cu inima strânsă să nu se întoarcă trendul. Dar cred că oamenii au respectat măsurile. A fost o scădere constantă și susținută. Cred că asta a ținut în special de respectarea regulilor”, a declarat Alin Stoica miercuri.

Marți, toată România a trecut în zona verde de COVID-19. ​Rata de infectare cu noul coronavirus nu a depășit 1,5 în niciun județ din România.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult