Acasa Actualitate-Interna Klaus Iohannis discută despre siguranța elevilor cu membrii Guvernului

Klaus Iohannis discută despre siguranța elevilor cu membrii Guvernului

scris de Misu Andrei
90 Afisari

Președintele Klaus Iohannis a convocat două ședințe la Palatul Cotroceni, potrivit unei informări a Administrației Prezidențiale. Prima începe la ora 15:00 și are ca subiect siguranța publică în unitățile de învățământ, iar a doua de la 17:30 și privește minoritățile naționale.

La prima ședință vor participa prim-ministrul României, Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Corina Atanasiu, inspector general – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Gen. mr. Dan Paul Iamandi, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

A doua întâlnire de lucru este programată la ora 17:30, cu liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, și deputatul Ovidiu Ganț pe tema minorităților naționale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS