Acasa Actualitate-Interna Ludovic Orban: 85% dintre patronii din HoReCa respectă regulile, restul nu.

Ludovic Orban: 85% dintre patronii din HoReCa respectă regulile, restul nu.

scris de Misu Andrei
89 Afisari

Ludovic Orban a declarat, joi, că restaurantele vor putea fi redeschise când va exista „un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit” și garanția că toți patronii vor respecta regulile de protecție sanitară. Premierul spune că aproximativ 85% dintre patronii HoReCa respectă aceste măsuri, în timp ce un procent nu respectă sau nu vor să facă acest lucru.

„Ne-am dori să putem să deschidem restaurantele. În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții mediului de afaceri le-am spus că trebuie să avem un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit și garanția unei cooperări din partea tuturor patronilor în respectarea regulilor de protecție sanitară.

Haideți să fim cinstiți. 80-85% dintre ei respectă regulile, dar avem încă un procent de oameni care nu respectă regulile și care nu sunt implicați și nici nu-și doresc să asigure respectarea regulilor”, a afirmat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a mai spus că discuțiile cu reprezentanții HoReCa vor continua iar dacă situația o permite ar putea fi redeschise mai întâi restaurantele din hoteluri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS