Acasa Actualitate-Interna Ludovic Orban: De luni, masca va fi obligatorie în București peste tot. Restaurantele se închid 14 zile

Ludovic Orban: De luni, masca va fi obligatorie în București peste tot. Restaurantele se închid 14 zile

scris de Misu Andrei
96 Afisari

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară că masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din București, după ședința de luni a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Premierul spune că scopul măsurilor este reduce „cât mai mult interacțiunile între oameni”.

„Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise” după ședința CMSU de luni, de la ora 15.00, a declarat Ludovic Orban duminică seară la B1TV.

De asemenea, se va suspenda activitatea restaurantelor și a cafenelelor, dar și a cinematografelor și teatrelor, a mai spus Orban, precizând că măsurile se iau pentru o perioadă de 14 zile, urmând să se decidă apoi prelungirea sa nu, în funcție de evoluția lucrurilor.

„La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimbat evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre, cinematografe, dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile”, a spus premierul.„Obiectivul nostru este ca în aceasta perioadă sa oprim creșterea numărului de infectari. Sunt cele mai severe măsuri cuprinse în hotărârea privind starea de alertă. Obiectivul măsurilor este acela de a reduce cât mai mult interacțiunile între oameni”, a explicat premierul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult