Acasa Actualitate-Interna Marcel Boloș, despre măsurile fiscale care vor fi luate

Marcel Boloș, despre măsurile fiscale care vor fi luate

scris de Misu Andrei
71 Afisari

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit marți despre măsurile fiscale care vor fi luate, precizând însă că valoarea voucherelor de vacanță va crește la 1.600 de lei pentru că acestea vor fi taxate.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș

Marcel Boloş a fost întrebat de jurnalişti, marţi, de ce valoarea voucherelor de vacanţă creşte la 1600 de lei.

Pentru ca să menţinem valoarea, fiindcă ele vor fi incluse în baza de impozitare a CASS-ului, deci se va plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi să avem aceiaşi bani pentru cei care urmează să primească, să nu fie afectaţi, pe de o parte, pe altă parte există şi pragul de venit de 8.000 de lei net pentru a proteja pe cei care sunt cu venituri mici şi a avea o anumită chibzuinţă în folosirea banilor pentru voucherele de vacanţă”, a explicat ministrul Finanţelor.

Întrebat de când vor fi eliminate facilităţile fiscale, Marcel Boloş a răspuns: “Este un termen care se va stabili în coaliţia de guvernare şi va depinde mult de felul în care evoluează deficitul bugetar pentru că trei luni, prin măsurile pe care le-am luat am reuşit să îl menţinem stabil şi să avem o anumită politică prudentă de deficit bugetar în această perioadă de timp”.

Întrebat când vor fi stabilite măsurile fiscal-bugetare, ministrul a spus: ”Pentru ca să fie asumată răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetar, aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, luna septembrie este luna de referinţă şi cât de curând posibil coaliţia de guvernare va anunţa data la care se va asuma răspunderea guvernului pe pachetul de măsuri”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

Suntem în perioada în care, împreună cu serviciile Comisiei, ne corelăm cu impactul bugetar asupra măsurilor pentru că aici a fost discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene şi sper să închidem aceste discuţii tehnice cât de curând posibil pentru a avea aceleaşi cifre, să nu avem impact bugetar diferit faţă de Comisia Europeană”, a declarat Boloş.

El a mai fost întrebat cât este gaura din buget în prezent, acesta precizând că la finalul lunii august era de 2,66% din PIB, respectiv 43 de miliarde de lei.

Luni seară, ministrul afirma la Digi24 că o suprataxă pe profitul excepțional al băncilor și o taxare a multinaționalelor, sunt câteva dintre măsurile luate în calcul pentru reducerea deficitului bugetar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS