Acasa Actualitate-Interna Marcel Ciolacu: „Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaționalelor. Guvernul Cîțu tace mâlc”

Marcel Ciolacu: „Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaționalelor. Guvernul Cîțu tace mâlc”

scris de Misu Andrei
74 afisari

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, îi solicită premierului Florin Cîțu să explice care va fi impactul „acordului istoric pentru taxarea cu 15% a multinaţionalelor” în special asupra firmelor cu capital străin din România. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ciolacu acuză Guvernul că „tace mîlc”.

foto facebook PSD

„Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaţionalelor! Guvernul Cîţu tace mîlc! România se regăseşte printre ţările care susţin o reformă fiscală de amploare pe plan internaţional! Executivul condus de ‘primul economist al ţării’ – Florin Cîţu – este… în tăcere! Domnule premier, ieşiţi la tablă şi explicaţi-ne! Sau este o altă reformă de care fugiţi?! Ieri s-a luat o decizie istorică de peste 130 de ţări care reprezintă nu mai puţin de 90% din PIB-ul mondial! Toate s-au aliniat OECD şi România este printre ele”, a scris vineri Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit liderului social-democrat, reforma vizează ca în special companiile multinaţionale să plătească „o parte echitabilă a impozitelor oriunde îşi desfăşoară activitatea”, iar românii şi mai ales firmele străine doresc să ştie cum îi vor afecta această taxare.

„Românii – şi mai ales firmele cu capital străin care ne susţin economia – doresc să ştie cum îi vor afecta această taxare cu 15% a companiilor mari! Şi ce venituri estimaţi că vor veni la buget şi pe ce anume le veţi cheltui?!”, afirmă Ciolacu.

Un număr de 130 de state au ajuns joi la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ”de cel puţin 15%”, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP, citată de Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult