Acasa Actualitate-Interna „Marea relaxare” de la 1 iunie se amână

„Marea relaxare” de la 1 iunie se amână

scris de Misu Andrei
92 afisari

Florin Cîțu anunța cu surle și trâmbițe la începutul acestei luni că de la 1 iunie am putea reveni la normal. Premierul s-a răzgândit cu privire la această relaxare, declarând că este „cam devreme”. Apoi a precizat că revenirea la normalitate depinde de vaccinare.

Acesta îi dă astfel dreptate președintelui Klaus Iohannis care a declarat că 1 iunie nu va fi data „relaxării totale”, iar renunțarea la măsuri se va face treptat dacă numărul cazurilor noi de COVID-19 scade foarte mult pe măsură ce numărul persoanelor imunizate crește.

„Are dreptate preşedintele, am dreptate şi eu”, a spus Florin Cîțu întrebat de declarațiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căruia la 1 iunie vor fi prezentate evaluările pentru posibila relaxare. „Da, este un plan de măsuri care arată cum vom reveni la normalitate. Nu vom reveni 100%, dar vom arăta un prim pas, când vom avea rată de vaccinare de 35% şi apoi paşii următori. Soluţia este să ne vaccinăm”, a completat premierul.

Data la care estimează Cîţu că vom renunţa la mască
Șeful Guvernului a mai spus că este cam devreme renunțarea la mască de la 1 iunie. „La 1 iunie e cam devreme, dacă avem ținta de 35%, nu. Trebuie să ne gândim să renunțăm la mască după ce vom avea cele 10 milioane de persoane vaccinate”, a mai afirmat Cîțu.

Cîțu a mai spus că în cadrul Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate a fost aprobat un regulament. Fiecare minister va veni cu propuneri pe care le va discuta mai întâi cu sectoarele din subordine.

Veștile proaste nu se opresc aici. Planurile pentru concediul de Paşte şi 1 Mai au fost spulberate pentru mulți români după ce autoritățile au adăugat pe lista galbenă ţări precum Grecia şi Maldive. Asta înseamnă că românii care decid să meargă totuşi în vacanţă, vor trebui să stea 14 zile în carantină. Tot pe lista galbenă sunt Statele Unite, Canada, Germania şi Elveţia. În schimb, iese de pe această listă Republica Moldova.

2 comentarii

?????? 24-04-2021 - 01:35

@ Despre democrație cu liberalii, ?
Ăștia de afirmă că sunt liberali „promovează , din funcțiile publice în care sunt, „excluderea socială” din motive de vaccinare, ?

?????? 24-04-2021 - 22:57

& Dacă vaccinurile au fost verificate și despre conținutul lor și reacții adverse ce sunt de felul celor ce au fost descrise și de consumatorii de droguri, ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult