Acasa Actualitate-Interna Ministerul Justiției: În stare de alertă, procesele penale și civile se pot desfășura online

Ministerul Justiției: În stare de alertă, procesele penale și civile se pot desfășura online

scris de Misu Andrei
65 afisari

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale se vor putea desfăşura online.

Potrivit unui comunicat al MJ citat de Agerpres, legea elaborată de Ministerul Justiţiei toamna trecută şi intrată în vigoare în data de 2 mai prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale să poată să se desfăşoare online.

Departamentul de Stat: Corupţia instituţională, larg răspândită în 2013

„Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză”, arată Ministerul.

Concret, spune sursa citată, Legea privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăţi:

*În procesele civile – când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferinţă.

*În procesele penale – persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferinţă, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziţii nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpaţi minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească şi şedinţele de judecată declarate nepublice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult