Ministerul Justiției trebuie să plătească sporuri de 390 de milioane de euro magistraților | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Ministerul Justiției trebuie să plătească sporuri de 390 de milioane de euro magistraților

Ministerul Justiției trebuie să plătească sporuri de 390 de milioane de euro magistraților

scris de Misu Andrei
34 afisari

Ministrul desemnat al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat marți, la audierile din comsiile de specialitate, că ministerul pe care îl conduce trebuie să plătească în perioada 2020-2024 aproximativ 390 de milioane de euro pentru drepturile salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporurile. 

„Legi necorelate și prost scrise în domeniul salarial au deschis calea acțiunilor în instanță pentru recuperarea a tot felul de sporuri, lămuriri de dispozitiv, dobânzi sau penalizări. Aceste hotărâri s-au rulat precum un bulgăre de zăpadă”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul demis al Justiției a precizat că în anii anteriori au fost alocate și cheltuite peste 250 de milioane de euro pentru astfel de decizii ale instanțelor, iar în anii următori suma va fi mult mai mare.

„Estimările noastre, pe baza datelor pe care le avem din instituțiile pentru care Ministerul Justiției este ordonator principal de credite sunt în sensul că pentru perioada 2020-2024 se vor plăti aproximativ 390,2 milioane de euro pentru drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești”, a susține Predoiu.

O altă cheltuială semnificativă în domeniul Justitiției este cea pentru diurne, transport și chirii. În 2019, Ministerul Justiției, Ministerul Public și ICCJ au alocat și au cheltuit 45 de milioane de euro pentru aceste drepturi ale magistraților.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult