Acasa Actualitate-Interna Ministrul Educației, după anunțul privind greva generală: Vom purta discuții despre contractul colectiv de muncă

Ministrul Educației, după anunțul privind greva generală: Vom purta discuții despre contractul colectiv de muncă

scris de Misu Andrei
53 Afisari

Ministerul Educației, Ligia Deca, a anunțat că invită reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ pentru a discuta despre contractul colectiv de muncă.

foto: FACEBOOK

Aceasta a precizat că aceasta este principala revendicare a sindicaliștilor din educație și că, în ceea ce privește sporurile, măririle de salariu și orele suplimentare, ele sunt stabilite prin acte normative la nivelul Guvernului.

„Noi am discutat împreună cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ, pe 9 mai am avut şi o întâlnire cu toţi liderii la Ministerul Educaţiei. Ne-au prezentat revendicările. Ministerul Educaţiei a colaborat cu federaţiile şi a lucrat împreună cu ele la o grilă pentru viitoarea lege a salarizării, o grilă care să se aplice sectorului învăţământ, am şi transmis-o către Ministerul Muncii, pentru a se putea începe discuţiile cu fiecare sector în parte, în vederea realizării unui draft de lege a salarizării unitare. Noi susţinem o salarizare decentă şi motivantă pentru toate cadrele didactice, însă considerăm că dialogul este soluţia pentru această chestiune. Ştim că legea salarizării este şi jalon în PNNR. Sunt convinsă că se va avansa pe acest subiect şi nu cred că ar trebui pusă în pericol în niciun fel structura anului şcolar sau procesul educaţional”, a afirmat Ligia Deca. Ministrul a precizat că nu știe când ar putea fi mărite salariile profesorilor, deoarece aceasta este o decizie „pe care coaliţia de guvernare trebuie să o ia în dialog cu reprezentanţii federaţiilor sindicale. Înţeleg că deja au fost discuţii vis-a-vis de posibile întâlniri în zilele următoare. Noi suntem la dispoziţia Guvernului pentru a oferi toate detaliile care ţin de finanţare, impact bugetar şi aşa mai departe. Sunt convinsă că se vor găsi soluţii”.

Referitor tot la salarii, ministrul a fost întrebat ce sumă crede că ar motiva un profesor să predea. „În aceste grile pe care le-am şi transmis Ministerului Muncii, am plecat de la principiul că întreaga grilă din învăţământ pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie. Asta înseamnă, per ansamblu, o creştere în medie de 60 la sută pentru cadrele didactice, cu o reaşezare a anumitor poziţii. De exemplu, directorii de şcoală să aibă un salariu motivant, corespunzător cu responsabilităţile pe care şi le asumă şi cu rolul lor hotărâtor în succesul procesului educaţional. Plecând de la aceste principii, sigur că pe fiecare funcţie didactică şi grad putem să găsim salariul motivant. Din punctul nostru de vedere, aceasta este soluţia. Sigur că înţelegem că pot fi constrângeri bugetare, de aceea am şi spus că suntem gata să ne aşezăm la masa dialogului cu celelalte ministere care au un cuvânt de spus: Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi, sigur, cu federaţiile sindicale”, a răspuns ea.

Referitor la înghețarea anului școlar, Ligia Deca a spus că „Noi vom face toate eforturile şi, din punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, noi vom lupta atât pentru o salarizare decentă, cât şi pentru ca anul şcolar să se desfăşoare în condiţii optime şi să finalizeze aşa cum e structura prevăzută”.

„În acest sens, vă informăm că astăzi, 16 mai 2023, a fost semnat ordinul de ministru nr. 4.200 privind Constituirea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar, urmând să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative pentru stabilirea, de comun acord, a calendarului negocierii.

În ceea ce privește revendicările federațiilor sindicale, Ministerul Educației a manifestat constant deschidere și disponibilitate pentru a soluționa, conform competenței și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, revendicările partenerilor de dialog social”, se arată și pe site-ul Ministerului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult