Noul ministru al Muncii susține că vârstnicii cu venituri minime au dificultăți în ceea ce privește asigurarea necesităților. Simona Bucura Oprescu susține că Executivul dorește să finalizeze cât mai rapid reforma și legea pensiilor.
„Cu pensia minimă, un vârstic nu reuşeşte să-şi asigure necesităţile! Ne dorim să finalizăm un act normativ legat de pensii cât mai repede. Dorim, bineînţeles, să avem o creştere care să se simtă în cazul pensiei minime. În ceea ce priveşte legea pe care o pregărim, acesta este punctul principal. Valoarea de majorare o vom anunţa odată ce cercetarea din partea Băncii Mondiale va fi finalizată. Nu mai este mult până la atunci”, a declarat Simona Bucura-Oprescu la Antena 3 CNN, potrivit News.ro.
Ministrul Muncii a subliniat că legea pensiilor reprezintă o prioritate a instituției și a precizat că vor avea loc discuții în acest sens, joi dimineață, cu o echipă a Comisiei Europene.
„Avem două priorităţi la ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu. Lucrăm continuu, chiar mâine vom avea o întâlnire o echipă de la Comisia Europeană, la ora 11.00, în format online, pentru a pune la punct mai multe detalii. Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială”, a adăugat ministrul.
Simona Bucura Oprescu a punctat că dacă legea pensiilor nu va fi gata la timp atunci „vom respecta legea cea veche și vom majora în raport cu rata inflației”.
„Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei, dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă. Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a declarat ministrul, potrivit sursei citate.