Camera Deputaților dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Petre Daea, acuzat de USR și Forța Dreptei că „distruge cu bună știință agricultura românească”. Votul pe moțiune va fi dat mâine, în plenul Camerei Deputaților.
„În Camera Deputaţilor, astăzi în spiritul democraţiei sunt chemat să dau răspuns moţiunii simple înaintate Biroului Permanent. Este un demers democratic, i-ar misiunea încredinţată mă determină să răspund de fiecare dată când situaţia o impune. Ca parlamentar în decursul celor trei mandate am putut să mă familiarizez cu normele juridice şi cu procedurile parlamentare. Tot timpul am socotit că este corect, necesar şi obligatoriu să prezint în faţa Parlamentului României activitatea pe care o desfăşor în calitatea mea de ministru”, a afirmat Petre Daea, la începutul intervenției sale.
În ceea ce privește criza cerealelor din Ucraina, ministrul Agriculturii a precizat că în prezent se află în analiză o altă sumă pentru un sprijin suplimentar.
„Cu privire la criza cerealelor din Ucraina, trebuie să informez pe cei care nu știu că între UE și Ucraina s-a încheiat un acord de asociere prin ratificare de către parlamentele tuturor statelor membre și al nostru. În baza acordului s-a elaborat și regulamentul privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului. (..) Așteptăm decizia COREPER și răspunsul la scrisoarea adresată președintei Comisiei Europene”, a precizat acesta, potrivit News.ro.
Critici din partea PNL referitor la ministrul Petre Daea au existat, prin vocea lui Emil Dumitru. Liberalul a precizat că Petre Daea nu a gestionat cum trebuia criza cerealelor din Ucraina.
Ministrul Agriculturii este acuzat, printre altele, în moțiunea depusă de USR și Forța Dreptei, că nu a reușit să obțină fonduri mai mari de la Comisia Europeană în sprijinul fermierilor în criza cerealelor din Ucraina. Votul pe moțiunea va fi dat în plenul de miercuri al Camerei Deputaților.
Social-democratul a fost întrerupt, la începutul discursului din plenul Parlamentului, de către mai mulți parlamentari AUR care au afișat mai multe pancarte. Aceștia i-au solicitat ministrului să oprească astăzi importurile din Ucraina.