Acasa Actualitate-Interna Nicolae Ciucă: Romgaz a semnat contractul de 1 miliard de dolari pentru gazele din Marea Neagră

Nicolae Ciucă: Romgaz a semnat contractul de 1 miliard de dolari pentru gazele din Marea Neagră

scris de Misu Andrei
91 Afisari

Documentele oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon, pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep, au fost semnate, astfel că putem să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-și îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele, a declarat, marți, premierul Nicolae Ciucă. 

„În sfârșit, în acest moment, urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep. Este activitatea care a fost pregătită astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul Guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-și îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele”, a transmis premierul.

Potrivit premierului, primele gaze din perimetrul Neptun Deep ar urma să fie extrase „nu mai târziu de 2026”.

„Vom reuși să demarăm procesul prin care nu mai târziu de 2026 gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Împreună, Romgaz cu compania OMV Petrom, ne vom îndeplini obiectivul pe care ni l-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm necesarul de gaz pentru consumul propriu, iar ținând cont că estimările ne dau garanții că există cantități suficient de mari să putem să asigurăm gaz și pentru vecinii noștri, atât din regiune, cât și din Uniunea Europeană. Practic, prin ceea ce se va realiza, vom asigura dezvoltarea a capacităților proprii, astfel încât să putem să ne înscriem și în ceea ce am asumat prin proiectul de lege offshore pe care l-am înaintat luna trecută în Parlament și asigurăm în felul acesta și stabilitate și predictibilitate întregului domeniu energetic din România”, a mai declarat Nicolae Ciucă, marți, la sediul Guvernului.

Romgaz a preluat participația companiei Exxon aferentă perimetrului Neptun Deep

Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, și David Muniz, Chargé d’Affaires ad-interim – Ambasada SUA în România, au participat astăzi la semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru preluarea de către Romgaz a participației companiei Exxon aferente perimetrului Neptun Deep.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat, la sediul Guvernului României, contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor ROMGAZ S.A. din data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract. Preţul de achiziţie achitat de către ROMGAZ va fi de 1.060.000.000 USD, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni.

”Tranzacția în valoare de peste 1 miliard de dolari este expresia angajamentului Guvernului de a susține investițiile vitale în energie și valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră în beneficiul românilor și economiei românești. Noua lege off-shore dezbătută în Parlament în ritm accelerat deblochează investiții vitale pentru asigurarea resurselor de gaze naturale. Viziunea de dezvoltare a sectorului energetic pe care o are Guvernul României, bazată pe investiții, o abordare pro-business și stabilitate, va repoziționa România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetățenilor și economiei și chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune”, potrivit premierului Nicolae-Ionel Ciucă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult