Nicușor Dan a scris pe Facebook că s-a testat pentru COVID-19 și că a decis să se autoizoleze până la primirea rezultatului. „Nu am niciun fel de simptome specifice bolii”, a scris primarul ales al Capitalei. Anterior, Dan a participat, luni, la un eveniment alături de ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș și de vicepremierul Raluca Turcan. Ambii membri ai cabinetului au precizat că vor face test COVID.
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost prezent, miercuri, la emisiunea TV unde premierul Ludovic Orban a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19. El a precizat că astăzi se va testa și că nu intră în izolare pentru că nu este, conform definiției de caz, un contact direct.
“Am fost într-o emisiune TV, miercuri, înainte ca domnia sa (persoana confirmată cu COVID-19 – n.red.) să fie confirmat. Nu intru în definiția contactului, dar aseară am aflat informația și în cursul zilei de azi o să mă testez, ca să fie lucrurile foarte clare. Există o reglementare. Conform definiției de caz, nu sunt contact direct, nu am această obligație legală (de a mă izola – n.red.)”, a afirmat Nicușor Dan.
1 comentariu
Lui ii place la nani. Deja s-a intamplat intr-o emisiune tv. La Primarie or fi paturi confortabile, cu pernite moi si plapumioare pufoase?
Comments are closed.