Acasa Actualitate-Interna Noi schimbări în calendarul școlar, din cauza grevei. Ce trebuie să știe elevii

Noi schimbări în calendarul școlar, din cauza grevei. Ce trebuie să știe elevii

scris de Misu Andrei
76 Afisari

In contextul grevei din învățământ, Ministerul Educației a făcut marți noi precizări privind desfășurarea activităților specifice de final de an școlar, care vizează absolvenții claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă.

„A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Perioada de înscriere a candidaților la Bac, prelungită până pe 9 iunie

Referitor la înscrierile la examenul național de Bacalaureat 2023, Ministerul Educației precizează că a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota 28.142/2023, informații privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023.

„Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfășurare a probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a”, arată Biroul de Presă al Ministerului.

Reamintim că termenul-limită inițial de înscriere a elevilor din clasele terminale de liceu la examenul de maturitate era de 7 iunie.

Greva profesorilor continuă însă.

Amintim că Guvernul României a venit cu o nouă propunere pentru profesori. Executivul a decis să acorde două sume, de 2.000 de lei fiecare, acordate în două tranșe: în iunie și octombrie, pentru toți dascălii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult