Aprilie este ultima lună petru care se mai pot depune cereri în programul „50/20” prin care românilor care găzduiesc refugiați ucraineni li se decontează cheltuielile care acoperă hrana și cazarea. Solicitările mai pot fi depuse până pe 12 mai la autoritățile locale.
Guvernul urmează să modifice măsurile de sprijin pentru refugiați, condiționându-le de integrarea pe piața muncii, de dobândirea unui statut legal în România. Astfel, refugiații care își vor găsi un loc de muncă și își vor înscrie copiii la școli din România vor beneficia lunar, până la finalul anului 2023, de 2.000 de lei de familie. Banii ajung direct la ucraineni, nu la românii care îi găzduiesc, așa cum a fost până acum.
Măsura nu se aplică studenților înscriși la universități din România și nici persoanelor vulnerabile, de peste 65 de ani, care vor beneficia în continuare de prevederile Programului 50/20 (prin care gazdele primesc, pentru fiecare ucrainean, 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru mâncare).
Ce trebuie să conțină dosarul
Cererile pentru decontarea cheltuielilor se vor depune la administrațiile locale, până pe 12 mai. În cerere trebuie precizat numărul persoanelor găzduite în luna aprilie, numele și prenumele acestora, localitățile lor de proveniență și intervalul de timp pentru care se solicită decontarea cheltuielilor. Cererea va fi însoțită și de următoarele documente:
– o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;
– copia actului de identitate al solicitantului;
– documentul care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduiți refugiații:
– contractul de vânzare – cumpărare deţinut de solicitant;
– contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;
– actul de succesiune deţinut de solicitant;
– contractul de închiriere deţinut de solicitant însoţit de dovada înregistrării contractului la ANAF;
– contractul de comodat deţinut de solicitant însoţit de actul de identitate al proprietarului şi de actul de proprietate al acestuia.
– extras de cont al solicitantului;
– actele persoanelor găzduite.
Cine este eligibil
– cererea trebuie depusă de o persoană fizică;
– solicitantul are drept de folosință asupra locuinței în care a găzduit persoanele provenite din zona conflictului armat din Ucraina, dovedită printr-un document (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de donație, contract de închiriere sau contract de comodat, alte tipuri de documente, după caz);
– persoanele găzduite provin din zona conflictului armat din Ucraina.