Acasa Actualitate-Interna Patriarhia Română: Nu a existat și nici nu putea să existe anul acesta vreo discuție despre restricții de Paști

Patriarhia Română: Nu a existat și nici nu putea să existe anul acesta vreo discuție despre restricții de Paști

scris de Misu Andrei
119 Afisari

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a afirmat marţi că nu a existat anul acesta vreo discuţie oficială despre restricţii de Paşti, deciziile referitoare la perioada pascală urmând a fi rodul exclusiv al unui dialog „absolut obligatoriu” dintre autorităţi şi cultele religioase.

„Nu a existat şi nici nu putea să existe anul acesta vreo discuţie oficială despre restricţii de Paşti şi nu este corect să declanşăm speculaţii în marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum. Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorităţi şi cultele religioase.

Un dialog lucid, onest, inter-instituţionalizat, căruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea în spaţiul public a unei teme false, menită să creeze tensiuni inutile între stat şi cultele religioase (ai căror membri compun covârşitoarea societate civilă) şi să inducă un nefiresc orizont sumbru de aşteptare în societatea creştină din România”, a transmis Bănescu, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS