Acasa Actualitate-Interna Patronatele din turism vor să dea în judecată Guvernul

Patronatele din turism vor să dea în judecată Guvernul

scris de Misu Andrei
107 Afisari

Patronatele din turism anunță că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.

„Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară”, potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) citat de Mediafax.

„În discursul său de ieri (marți – n.red.) în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis a anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări”, adaugă sursa menționată.

Potrivit sursei citate, peste 500.000 de persoane au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS