Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Abramburica se întoarce. Ecaterina Andronescu la Educaţie

Abramburica se întoarce. Ecaterina Andronescu la Educaţie

scris de A.B.
5 afisari

Victor Ponta a anunţat că va înainta Preşedinţiei propunerea de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei, în condiţiile în care interimatul lui Liviu Pop la conducerea ministerului expiră.

andronescuPremierul Victor Ponta a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că va face numirea la Ministerul Educaţiei zilele acestea, el arătând că doreşte să discute cu ministrul interimar Liviu Pop şi cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat şi la testele naţionale. Primul ministru anunţa recent că după o discuţie cu  Andronescu şi cu Pop, va trimite în scris preşedintelui propunerea ca aceasta să preia portofoliul Educaţiei. „Doamna Andronescu este propunerea noastră pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Cele 45 de zile de interimat ale ministrului Pop expiră pe 30 iunie. Din punctul meu de vedere, domnul Pop a făcut o muncă extraordinară într-o perioadă foarte grea, examene de bacalaureat în special. Aştept de la domnia sa să finalizeze toate procedurile, în aşa fel încât când îi predă doamnei Andronescu mandatul să nu apară iarăşi o problemă de coordonare. Decizia este luată”, a spus Victor Ponta. Liviu Pop a declarat că vineri predă mandatul de ministrul al Educaţiei, întrucât îi expiră interimatul.  El a ţinut să precizeze că nu a avut nicio discuţie cu premierul Victor Ponta privind numirea unui titular la Ministerul Educaţiei. Liviu Pop a fost numit interimar la conducerea Ministerului Educaţiei în 15 mai, după ce Ioan Mang şi-a dat demisia în urma acuzaţiilor de plagiat.

3 comentarii

Pribeagul 29-06-2012 - 18:21

Bravo natiune!

Gagica pare a fi aceea care: „Fostul ministru al Educatiei, pesedista Ecaterina Andronescu, a explicat, luni, proiectul de lege initiat de ea, care permite tinerilor care nu au promovat bacalaureatul sa se inscrie totusi la facultate.”

Gagica parca: „Amintim ca Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anuntat in iunie 2011 ca a constatat incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Ecaterina Andronescu, pe atunci rector al Universitatii Politehnica din Bucuresti si senator PSD. Ecaterina Andronescu a contestat in justitie raportul ANI, iar Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea acesteia de suspendare a deciziei ANI.”

Este de neinteles cum unii pot ocupa simultan functii de importanta nationala, in timp ce amaritul de strungar trebuie sa stea la strungul lui, unic!

Treziti-va amarasteni! Balaurii va ingit de vii!

Grav. Ce Nomenculatura o fi acind USLul, de ne ofera mereu niste stafiditi fara sansa?

Liviu 29-06-2012 - 19:14

Abramburica Reloaded i se va spune de acum incolo !

Vai de barbatii din tara asta, de profesorii basinosi fara curaj care nu sunt in stare sa ia fraiele si sa nu o mai lase pe Abramburica sa abrambureasca iarasi ministerul si invatamantul romanesc ! O sa planga din nou (in timp ce pe la spate infige la greu cutite si lucreaza puternic), o sa fie garantata de Vanghelie, o sa mute iarasi lacustele in minister (dupa ce a format un cuibar puternic in Politehnica bucuresteana unde rector este tot unul din echipa cu care a venit de la minister), o sa revina iarasi in Politehnica (unde este presedinte !) cu alti resapati recirculati dar aflati pe linie si tot asa … Vai de tara asta „reloaded” !!!

lili 30-06-2012 - 08:05

puteti sa-i reamintiti rectorului didea de la upit ca nu mai e director de penitenciar ci acum e director in mediul academic, deci sa se poarte in consecinta?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult