Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Adrian Năstase a publicat documentul secret al FMI

Adrian Năstase a publicat documentul secret al FMI

scris de D.S.S.
5 afisari

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a postat, marţi, pe blogul personal, un link cu „documentul secret” al Fondului Monetar Internaţional, care, din informaţiile sale, ar fi extrem de dur şi ar viza o serie de măsuri de austeritate pentru perioada 2010 – 2013.
Adrian Năstase a răspuns, astfel, declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu de luni seara de la TVR, care a catalogat drept „propagandă bolşevică” afirmaţiile fostului premier, conform cărora FMI ar ţine secret un document care vizează o serie de măsuri de austeritate pentru perioada 2010-2013.

Adrian Năstase a publicat documentul secret al FMI

Năstase spune că „documentul a fost trimis guvernului român pentru ca guvernul român să şi-l însuşească şi să-l trimita apoi, oficial, la Washington” şi că a suferit unele modificari în urma negocierilor din ultimile zile.
Judecaţi singuri afirmaţiile lui Băsescu. Veţi spune: Nu vreau să mă pronunţ„, comentează social-democratul pe blog.
Asta intră în propaganda de tip bolşevic: să sperii. De fapt, foarte mulţi au vrut să fie un eşec, România să intre în derapaj. Şi, ştiţi foarte bine, au fost trusturi de presă pentru care primul obiectiv a fost descurajarea populaţiei, prăbuşirea moralului populaţiei şi sădirea neîncrederii în Guvern. Uite că acest Guvern a reuşit să tracteze România din criză, împotriva voinţei foarte multora„, a declarat şeful statului, luni seara, la TVR, întrebat cu privire la afirmaţiile fostului premier Adrian Năstase care scria pe blogul său că FMI ţine secret un text „extrem de dur” pentru perioada 2010-2013.
Şeful statului a subliniat că ştie foarte bine că atunci când Guvernul căuta soluţii pentru ieşirea din criză, „două televiziuni chemau oamenii în stradă„.
A fi ticălos în astfel de momente, să spui: mă interesează procentele mele şi nu ţara, este ceea ce poate defini diferenţa între un prăpădit care a ajuns din greşeală om politic şi un om politic responsabil, care şi-a făcut datoria faţă de ţară„, a mai spus Băsescu.
Şeful statului consideră că partidul aflat acum la guvernare a avut o atitudine responsabilă şi şi-a sacrificat procentele pentru a tracta ţara din criză.
Că sunt multe de comentat, au fost şi mici erori de parcurs, că au fost unii care au făcut ilegalităţi, este o realitate. Dar acest partid, acest Guvern a trecut cu ţara prin criză, împotriva atmosferei create de trusturile de presă„, a adăugat Băsescu.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, afirma, luni, pe blogul personal Fondul Monetar Internaţional ţine secret un document care ar fi extrem de dur şi care ar viza o serie de măsuri de austeritate pentru perioada 2010 – 2013.
Din câte ştiu eu, delegaţia FMI nu ne-a contactat pentru a ne cere opinia în legătură cu un text pe care, oricum, îl ţin secret. Un text care, din informaţiile mele, cel puţin în varianta din 3 mai, este extrem de dur, inclusiv în ceea ce priveşte ‘reforma’ în domeniul medical, pentru perioada 2010-2013 – număr de paturi, cheltuieli cu medicamentele, cu medicii, reduceri cu 0,8% din PIB, prin reducerea cheltuielilor sociale, prin disponibilizări în societăţile de stat, inclusiv pregătirea pentru privatizare a transportului CFR marfă, a începerii privatizării TAROM, măsuri dure în sectorul energetic – inclusiv la Oltchim„, susţine Năstase, într-o postare pe blog.

VEZI AICI DOCUMENTUL SECRET AL FMI

7 comentarii

Pribeagul 10-05-2011 - 20:24

Bombonel, te-ai lasat dus de val. Pacat. Daca vrei sa faci un bine tuturor sau… cuiva, treci in… istorie!

florin 10-05-2011 - 20:28

Daca tot scoti documente poate le gasesti si pe alea cu Bechtel tovarese Nastase si mai ales pe acele documente cu Petrom. …..dar era sa uit ca tu esti tovarasul care vrea bine Romaniei.. Tot acelasi bine ti-l doresc si tie …..

Nashu 10-05-2011 - 20:40

Lasa-ne…

BOS 11-05-2011 - 09:09

MARE CHESTIE STIM DIN ZIARE TOT CE SCRIE IN RAPORT.TREBA E CA ASSETURILE ADICA ACTIVELE SE IMPIEDICA DE 10 ANI IN TALMES BALMESUL REEVALUARILOR SI AU AJUNS REZERVELE LA SUME EXORBITANTE !LA O EVENTUALA VANZARE DE ACTIUNI ACESTE „GRASIMI” DIN REZERVE CAD FIINCA NIMANUI NU-I CONVINE CA PER-UL SA ASCUNDA CANTITATI ENORME DE ACTIVE TOXICE!TREBUIE REGANDITA BURSA DE VALORI ACUM INUNDATA DE ALT JAF AL SECURITATII „FONDUL LIBERTATEA”!!CU TIMPUL ROMANII ,ADICA COPII INTRE 14-18 ANI VOR MERGE SINGURI LA CURSURI EXTRA SCOLARE!IDIOTI CA NASTASE SI NEVASTASA VOR MUNCII DIN PUSCARIE CU AVERILE CONFISCATE!HAI SA TRAITI BINE!!!!

Ciu Huhu 11-05-2011 - 09:34

In acest caz A. Nastase are perfecta dreptate, portocalii lui Basescu sprijiniti de FMI au ruinat Romania si poporul sa continua sa o faca!

TOM Cc 11-05-2011 - 10:32

PETROM ,SIDEX + multe privatizari facute pe timpul tau mai draga sunt acum o piatra de gatul romanilor !!

Ciu Huhu 11-05-2011 - 19:42

Acum nu mai sint o piatra de gitul romanilor, au fost inainte de a fi privatizate, mai informeaza-te pentru ca sa nu mai debitezi prostii portocaliule!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult