Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Adrian Năstase, Bechtel si contractul pierdut

Adrian Năstase, Bechtel si contractul pierdut

scris de A.H.
4 afisari

Fostul premier Adrian Năstase s-a arătat uimit sâmbătă seara că varianta originală a contractului încheiat cu compania Bechtel s-ar fi putut pierde, dar a sugerat că s-ar putea ajunge la textul iniţial prin eliminarea aspectelor negociate ulterior cu compania americană.

nastase „În primul rând, poate ar trebui să spun că nu eu am semnat contractul cu Bechtel. Primul-ministru nu semnează contracte, în principiu. Aici cred că e vorba de o neînţelegere. (…) Înţeleg că a fost desecretizat. Am înţeles explicaţiile lui Şova. Şova spune următorul lucru: ‘acesta este textul contractului, el a fost renegociat şi sunt nişte pasaje – care bănuiesc că sunt bolduite sau trecute în alt mod, sau arătate prin actele anexă la contract’. Deci oricine vrea să vadă textul iniţial, poate să-l vadă făcând un efort pentru a da deoparte elementele care au însemnat revizuirea lui ulterioară”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3.
El consideră că, „pe fond, analiza poate fi făcută”.  „În ceea ce priveşte ‘scrisoarea pierdută’, contractul pierdut, sigur că nu-mi vine să cred că un astfel de lucru se poate întâmpla în administraţie”, a adăugat Năstase.

Contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

‘Nu s-a reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală, originalul semnat. Sunt copii, dar desecretizarea trebuie făcută pe contractul original. Colegii de la Ministerul Transporturilor mi-au spus: îl căutăm şi când îl avem îl punem pe site. Contractul desecretizat publicat, din 2006, este cel din 2003, updatat cu actele adiţionale din 2005 şi publicat în 2006. Noi am spus că trebuie să se vadă exact contractul din 2003, actele adiţionale separate şi contractul refăcut. Nu s-a găsit încă varianta originală din 2003. Avem zeci de copii. Dar desecretizarea ca să o faci, ca procedură, trebuie contractul original. Probabil o să îl găsească în câteva zile şi o să-l pună pe site’, a afirmat Şova.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură a spus însă că nu există nicio informaţie suplimentară în contractul din 2003, care era încheiat pe un preţ fix, de 2,2 miliarde euro pentru 415 kilometri.

5 comentarii

Liana 04-08-2013 - 15:11

Sa se cera audit extern si sa plateasca guvernul Nastase in toata componenta sa corupta ,descarcarea de gestiune este evident treaba Curtii de Conturi!De ce nu se valorifica rapoartele Curtii de conturi de 23 de ani?Romania nu a fost si nici acum nu este stat de drept!Justia nu isi face treaba!Judecatorii care au pagubit prin deciziile fara suport legal trebuiesc pedepsiti exemplar!!!!!!Ca si guvernul condus in decembrie 2004 de Bejenariu care era SECRETAR GENERAL AL GUV Nastase :} cand s-a cedat Petrom…..si raportul Comisiei senatoriale care a examinat privatizarea Petrom!!!!!!!! +++memorandumul cu Banca Mondială, care este un document public semnat in 2000++++Raportul Consiliului Concurentei ++++++
respectarea de către compania OMV a programului asumat de investiţii, modernizare şi dezvoltare a Petrom şi că ar trebui, totodată, să solicite Consiliului de Administraţie al Petrom să prezinte o situaţie clară a furnizorilor, contractorilor şi subcontractorilor, precum şi a modului în care au fost organizate licitaţiile pentru atribuirea contractelor de către Petrom.

ValVerde 04-08-2013 - 15:40

1. De ce a fost „secretizat” atunci, la inceput ???
2. Poate PM nu semneaza cu minuta lui, dar este responsabil, ca sef al guvernului, pentru absolut tot ce semneaza subordonatii lui. Nu i-a explicat nimeni asta lui Nastase ?
Tot asa si mascarada prezenta cu aruncatul pisicului intre Ponta si Basescu.
Nu-i spune nimeni lui Basescu ca Ponta are tot dreptul sa-si numeasca Min Transporturilor cum vrea el si devine raspunzator pentru actiunile acelui ministru, asa cum e raspunzator pentru actiunile tuturor ministrilor din subordine?
Infloriturile dimbovitene, „sa-si asume raspunderea privatizarii CFR” e pentru trogloditi gen Bula. PM este responsabil chiar daca nu semneaza el cu degetica lui ci ministrul desemnat de el.

Iar avizul CNAP, sau cum se mai cheama adunatura aia, e o alta timpenie patentat romaneasca.
Privatizarea CFR nu ar trebui sa aiba nimic de a face cu CNAP, dar daca s-a hotarit ca vor avizul lor, asta trebuie facut INAINTE de licitatie.

Se prezinta 2-3 interesati, ceri avizul pentru toti, cei care sint aprobati continua procesul si inainteaza oferta.
Ce fac gloriosii nostrii conducatori e bambilici.

John 04-08-2013 - 20:49

Are o figura de MAFIOT!

Cezar 05-08-2013 - 09:39

Da este un mafiont dovedit si incearca sa-si mobilizeze gasca si sa se apuce din nou de furat. Ganditi-va ca acest Nastase A. a predat cursuri de drept unor stdenti la mai multe facultati din tara si ma intreb daca nu cumva i-a invatat sa minta, sa fure, sa insele sau sa ia spaga. In loc sa stea in banca lui mafiotul dovedit care i-a propulst pe Marean Vanghelire si Bivolaru in politica incerca sa apara din nou in public si unele televiziuni incerca sa-i spele pacatele. Rusine mafiotului Nastase si gastii lui corupte!

mariana 07-08-2013 - 09:58

Ce nesimtit esti bombonel, ba cit tupeu are acest puscarias sa vina cu asemenea porcarii spuse de el? da cine a semnat bombonel contractele atunci cind din pacate erai primministru? ori tu nu aveai treaba cu tara ci mai degraba cum sa te imbogatesti tu si familia ta dupa cum sa si dovedit, deci nu am semnat eu contractul la autostrada pentru ca ma ocupam cu marmura si termopanul din china ce treaba aveam eu cu tara.Cit tupeu ordinar la puscariasul nastase 4 case.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult